Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Capitolul 13

Denisa știa că vorbele lui Claudiu izvorau dintr-o nesiguranță proprie,pe care probabil și ea însăși i-o întreținuse prin situația în care îl pusese cu Adrian,așa că nu avea altceva de făcut decât să lase timpul sa îi demonstreze că indiferent de cursul vieții,aceasta îi va rămâne alături.
Nu ii plăcea firea lui geloasa și înțepăturile acestuia,dar nu stia cum să îl convingă să renunțe.
Și-a văzut mai departe în acea dimineață și în restul dimineților ce au urmat de propriile ei decizii,asumate, mature și a încercat să nu pună la suflet răutățile pe care Claudiu i le strecura în suflet. Nemulțumirile lui erau din ce in ce mai mari,de la hainele pe care Denisa le îmbraca,până la timpul pe care aceasta îl petrecea la muncă,faptul că nu reușea să îi răspundă mereu la telefon sau pur și simplu ca aceasta nu îl sună atât de des pe cât acesta își dorea.
Mereu considera că are ceva de ascuns și era nemulțumit,deși Denisa incerca sa ii acorde atenția cuvenită atunci când erau împreună,cat despre ieșirile cu prietenii lor,acestea nu se schimbaseră deloc.

Nu reușeau să mai comunice aproape deloc. Denisa se simțea tristă la gândul că la noul servici,departe de Claudiu, se simțea mai liberă,mai echilibrata și mai fericită decât în propria ei relație,unde mereu exista ceva de reproșat.
Situația de acasă o macina vizibil pe Denisa,care devenise nervoasa din orice. Oamenii care o cunoșteau își dădeau seama imediat că există ceva în viața ei care o neliniștește din ce in ce mai tare.
Într-o zi,Maria, prietena ei,reuși să o convingă să iasa la cumpărături cu aceasta, doar ele două pentru că în ultima vreme Denisa nu mergea nicăieri decât însoțită de Claudiu.Maria și-a luat inima în dinți și a intrebat-o:

-Ce se întâmplă cu voi?Ce este cu tine,draga mea? Ești tot mai schimbata.
-De ce,ți-a spus Claudiu ceva?
-Denisa,nu trebuie sa îmi spună el ceva,se vede in comportamentul vostru,se vede la voi, sunteți mereu abătuți și va lipsesc gesturile de iubire și zâmbetul. Ceva se întâmplă.
Atunci,Denisa și-a deschis sufletul în fața prietenei ei și a început să îi povestească despre gelozia lui Claudiu și toate vorbele pe care acesta i le arunca fara sa se gândească cat o rănește.
I-a spus că nu știe dacă mai poate continua sa sufere în relația lor doar pentru o greșeală pe care el o știa de la început și o acceptase. Simțea că era timpul ca el sa o ierte și să meargă mai departe împreună,dar simțea că timpul nu se scurgea deloc în favoarea lor. Simțea că s-ar pierdut undeva pe drum și nu mai reușeau să se regăsească.
El o rănea prin gelozia și neîncrederea lui,prin faptul că nu făcea nici un pas înainte către viitor,iar ea, simtindu-se stingheră în propria ei viața,caută din ce in ce mai tare sa se agate de trecut,căci de viitor îi era frica. Simțea că dezvaluindu-i Mariei o parte din ceea ce se petrecea cu ea,o aducea mai aproape de luarea unei decizii.
Și-a despărțit de Maria cu greu, de parcă aceasta despărțire ar fi fost definitiva. A imbratisat-o și i-a mulțumit pentru ca i-a fost mereu alaturi,că a sustinut-o fara sa îi pună prea multe întrebări,că i-a fost mereu prietena de care ea a avut nevoie,deși Denisa,prinsa in propriile probleme, nu a reușit să-i fie aproape așa cum ar fi vrut.
A plecat spre casa pe jos, fara a se grăbi în vreun fel,preocupată doar de discuția pe care vroia sa o poarte cu Claudiu. Știa tot ce vroia sa îi spună,dar nici un cuvânt nu părea potrivit pentru Claudiu care avea să îi răstălmăcească orice vorba,avea să îi reproșeze orice gest,sa se identifice cu o victimă a unei trădări bine puse la punct și având sa se sfârșească totul cu lacrimi multe și cuvinte ce nu vor apuca sa explice alegerea pe care Denisa o luase în ultima ora, la rece,dintr-un tumult de trăiri pe care le-a auzit pentru prima oară spuse cu voce tare.
A urcat scările blocului, cu inima batandu-i din ce in ce mai tare. Se pregătea pentru o primă serie de reproșuri din cauză că nu îl sunase deloc pe Claudiu. In acel moment și-a dat seama că nici el nu îi dăduse nici un semn.
Intra in casa,dar nu îl găsi. Nu era exclus că acesta,supărat pe ea fiind,căci nu dăduse nici un semn,sa fi plecat la el acasă. Asa se transformase relația lor-într-un lung șir de supărări,câteodata tăcute,câteodată sonore,însă mereu Denisa găsea răbdarea sa îl impace, sa îi explice că nu are de ce sa fie supărat și mai mult de câteva ore nu stăteau niciodată certați.
A pus mâna pe telefon și l-a sunat,dar telefonul sau era închis. Și-a amintit atunci iar de trecut și de Adrian și de toate momentele in care acesta nu îi răspundea sau avea telefonul închis. Pentru ea, atunci când auzea vocea din telefon care îi spunea că abonatul nu poate fi contactat,asocia închiderea telefonului cu minciuna.
Nu era semn bun.
Vroia sa îl sune pe Mihai să îl întrebe dacă știe ceva de el,dar când și-a aruncat mai bine ochii prin camera,a găsit un bilet. Era de la Claudiu:

Denisa,
Nu vreau sa crezi că nu te mai iubesc. Te iubesc așa cum nu am iubit niciodată,dar vad și simt pe zi ce trece că dragostea aceasta se transformă într-o obsesie pe care nu o mai pot controla.
Văd că îți pierzi zâmbetul pe zi ce trece mai tare și înțeles că motivul sunt eu.
Adevărul este că nu voi scăpa niciodată de amintirea lui Adrian în viața ta. Nu te simt doar a mea,Denisa. Simt că inima ta este inca împărțită între trecut și prezent și nu îți poți da seama cât mă doare lucrul acesta. Am incercat in fel și chip să îmi scot din minte ce a fost,am incercat sa îmi spun că ceea ce avem noi este mai presus de ceea ce ai trăit cu el,dar îmi este imposibil. Nu pot uita ce a fost. Nu pot merge mai departe așa. Nu fara sa suferim amândoi pentru neputința mea. Nu este corect. Așa că te eliberez,Denisa. Te eliberez de toată suferința aceasta. Nu vreau sa mai treacă o zi din viața ta in care sa nu zâmbești. Iarta-ma te rog pentru că nu am reușit să îți fiu de ajuns. Iarta-ma te rog că am plecat așa,dar tu știi foarte bine că daca ar fi trebuit să îmi iau rămas-bun fata in fata nu as fi putut să o fac.Nu mă caută,te rog. Lasă-mă să cred că a fost alegerea mea și să mi-o asum in totalitate. Pe tine te rog doar sa îți găsești din nou zâmbetul frumos. In orice te face fericita,chiar daca acest zambet înseamnă să te întorci în trecut.
Ramai cu bine,Denisa.

I s-au umplut ochii de lacrimi în momentul în care a citit scrisoarea. Știa că alegerea aceasta îi rupsese sufletul în mii de bucăți. Deznodamantul poveștii ei de dragoste era unul cat se poate de trist. Claudiu alesese sa plece.
Se ghemui într-un fotoliu micuț împreună cu amintirea a ceea ce iubea. Știa prea bine că venise acasă hotărâtă să scrie pentru ei același deznodământ,dar tristețea care a simtit-o atunci când a citit acele rânduri nu putea fi descrisă în cuvinte.
Era hotărâtă să plângă până când rămânea fara lacrimi,apoi sa se ridice și să meargă mai departe așa cum o făcuse de fiecare data.
Nu vroia decât să iubească și să fie iubită fara să renunțe la ea,la visurile ei…
Îi lipsea atât de puțin pentru a fi cu adevărat fericita,dar acel puțin pentru echilibrul ei însemna totul…
Și-a dat seama că eliberarea aceasta de Claudiu putea fi cheia ce ii deschidea ușa spre puținul acela de fericire care îi lipsea și totuși nu avea puterea să se ridice și să deschidă vreo ușa…

Era doar ea,prizoniera in propria-i viața,incapabilă să se bucure de un nou inceput, fara sa știe să mai zâmbească,fara a știi ce își dorește cu adevărat, fara să aibă pe cineva alaturi…fusese atât de hotărâtă să lase trecutul deoparte și să-si trăiască prezentul,încat acum se simtea incapabilă să se întoarcă. Mai exista oare vreo șansă la fericire pentru ea? Ce o facea cu adevărat fericita? Despre ce fericire vorbea oare Claudiu….?

Și totuși pentru ea,ca pentru noi,toți ceilalți, viața continuă cu un mâine pe care îl scriem zi de zi,cu un nou capitol….

Sfârșit.

Capitolul 12

Nu se simțea capabilă să ia o decizie si cu toate acestea știa că trebuie să o facă:
-Nu voi pleca pentru că te iubesc prea mult și ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa te pierd,dar să știi că nu sunt fericita absolut deloc cu modul în care ai procedat. Trebuia sa mă lași să îl înfrunt, trebuia să mă lași să mă conving singura și să ai încredere în mine….
-Denisa,atunci când iubești cu adevărat te transformi într-un om egoist. Nu poți împărți cu trecutul iubirea ta. Te iubesc,înțelegi? Te iubesc! Daca iubirea mea insa nu îți este suficientă,ești liberă să ți-o cauți în alta parte așa cum ți-am mai spus. Departe de mine gândul de a te tine langa mine cu forța. Ești liberă să alegi singura. Iubirea înseamnă să îi dai toată libertatea din lume omului de langa tine și cu toate astea el sa nu simtă nevoia niciodată să plece.

Era pentru prima oară când Denisa auzea din gura lui Claudiu aceste cuvinte și rămăsese uimită. Nu spera să le audă prea curând,mai ales după discuția referitoare la Adrian.
-Mi-ai spus că mă iubești….
-Pentru că eu te iubesc cu adevărat,Denisa,nu condiționat de trecut. Nu ai auzit aceste cuvinte până acum pentru că am vrut sa fie ceva special,nu am vrut sa îți amintești acest moment ca fiind unul banal,dar acum cred că nici nu mai contează.

Denisa a rămas în acea seară singura, cu gândurile ei, cu tristețea și totodată cu bucuria pe care Claudiu i-o adusese când i-a spus că o iubește. Era pentru prima oară când simțea din tot sufletul aceste cuvinte și ar fi vrut să se poată bucura împreună,însă Claudiu alesese sa o lase singura sa își limpezească gândurile, sa se adune și să se hotărască.
Weekendul următor era ziua Mariei și plănuiseră să petreacă la munte, ei patru.

Lucrurile între Denisa și Claudiu nu erau lămurite în totalitate,se simțea o anumită încordare și o nesiguranță in gesturile lor,dar se străduiau din răsputeri atât la muncă cât și în timpul liber să păstreze aparentele unui cuplu fericit.
Denisa căutase mult timp un cadou potrivit pentru prietena ei. Îl întrebase pe Mihai ce i-ar placea,dar acesta nu a reușit să o lămurească. El avea deja cadoul pregatit,pe care Maria avea să îl țină minte toată viața pentru că îi cumpărase un inel,inelul pe care fiecare fata îl viseaza la un moment dat.
Denisa a înțeles atunci că, oricât s-ar strădui să îi cumpere ceva special prietenei ei,surpriza avea să pălească in fața fericirii pe care o va simți atunci când se va logodi cu omul pe care îl iubea,așa că s-a hotărât să se rezume,împreună cu Claudiu la doua bilete la un cunoscut festival din vara la care știa că participase in fiecare an și nu avea cum să dea gres cu gestul ei.
Toată săptămâna ce a urmat cei trei au pus la cale supriza pentru Maria astfel că Denisa și Claudiu se foloseau de acest pretext pentru a nu discuta lucrurile care îi apăsau pe ei. Aveau să ia parte atât părinții Mariei cat și cei ai lui Mihai la surpriză așa că aceștia din urmă îi vor aștepta la munte, cu toate cele necesare petrecerii.

Mihai avea atunci sa îngenuncheze in fața Mariei și să o întrebe dacă vrea să își petreacă alături de el tot restul vieții.

Vineri după amiază, au plecat spre munte. Mariei nici nu îi trecea prin cap ce surpriza o aștepta acolo,semn că celor trei le reușise complotul.
Mihai era vizibil emoționat,iar Maria îl tachina de câteva zile,căci simțea că acesta i-a pregătit ceva special,insa nu reușea să îl descoasă așa cum ar fi vrut.
-Denisa,tu știi ceva despre ce pune secretosul asta la cale? Claudiu,tu? Trebuie sa știu,mie nu îmi plac surprizele. Se comporta foarte ciudat de câteva zile încoace,el nu vrea să înțeleagă că nu știe să mintă.
-Am eu o bănuială că această surpriză o să îți placă. Atât pot să îți spun.

Odată ajunși acolo, Maria a văzut mașină părinților lui Mihai în curte. Și-a dat seama numaidecât că surpriza care i se pregătise era mai mult decât o petrecere cu mulți invitați așa cum bănuia ea și s-a emoționat numaidecât.
Mihai a îngenuncheat în fața ei, a scos din buzunarul gecii o cutiuță și a desfacut-o stângaci.
-Maria, vrei sa fii soția mea?
-Nu pot sa cred că se întâmplă asta, DA, sigur că vreau. Ți-am spus asta de când am aflat că ai casa asta mare și frumoasă! Da!
-Te iubesc!
Claudiu și Denisa se emotionasera și ei destul de mult,pentru că erau cei mai apropiați prieteni ai lor și știau cat de mult se iubeau și câtă fericire aveau în suflete.
-Vezi,Denisa? Așa ar fi trebuit să fim si noi într-un viitor apropiat in loc sa ne urmărească trecutul-i-a șoptit Claudiu Denisei.
-Parca am stabilit că o să încheiem acest subiect și că nu o să te mai legi de orice amănunt ca sa mă ataci. Am lăsat trecutul in urma chiar la începutul anului acesta când ți-am devenit iubita. Chiar vrei sa stricam acest moment frumos cu cearta noastră?
-Ai dreptate,astea sunt problemele noastre,le vom discuta când vom fi singuri,dar ele nu dispar să știi.

Pe Denisa începuse să o deranjeze destul de tare comportamentul lui Claudiu. Știa că l-a rănit și nu era deloc mândră de ea pentru acest lucru,dar nu putea să o șicaneze la infinit pe aceasta tema. In schimb el se folosea de orice se întâmpla în jurul lor pentru a face o remarcă referitoare la Adrian. A hotărât să îi ignore răutățile pentru restul weekendului și să se bucure alaturi de prietenii ei de aceste zile frumoase.
Ajunși acasă însă, doar ei doi, se simțeau mai singuri ca niciodată. Era o singurătate pe care o trăiau în doi și care îi apăsa din ce in ce mai tare. Denisa cauta de multe ori pretexte pentru ca iubitul ei sa nu rămână la ea după munca, iar el părea destul de mulțumit cu aceasta situație și nu se opunea deloc.

Într-o zi,Denisa a primit la muncă un buchet superb de flori. Ușor stânjenită de privirile celor din jur și cu inima bubuindu-i de emoție, a căutat biletul ce însoțea florile:
“Nu vreau sa te pierd. Vreau sa fie totul că la început. Mi-e dor de noi.”
Era încurcată de-a binelea. A căutat privirea lui Claudiu și a înțeles din zâmbetul lui frumos ca gestul îi aparținea. I-a sărit în brațe și s-au îmbrățișat in aplauzele tuturor celor prezenți.
In acea seara lucrurile păreau că merg spre bine pentru ei. Păreau că au lucruri pentru care sa lupte,păreau să se iubească mai mult că niciodată și păreau dispuși să treacă peste episodul care l-a dezechilibrat pe Claudiu și să uite trecutul de dragul iubirii lor.
Asa a și fost.Lucrurile se așezaseră din nou pentru cei doi și în viața lor domnea iubirea și armonia. Știau că depășiseră un moment dificil din viața lor și reușind să facă acest lucru,considerau că sunt făcuți să fie împreună. Scăpaseră de îndoieli, de răutăți, de neîncredere.

Totuși, atunci când Denisei i s-a făcut o propunere de angajare,la un ziar,pe un post mult mai bun decât putea revista sa ii ofere,Claudiu, in mod inexplicabil,a reacționat de parcă cineva i-ar fi rapit-o pe Denisa.
-Trebuie să înțelegi,Claudiu, că asta îmi doresc să fac. La revista m-am angajat ca o soluție de moment,nici nu mă gândeam să rămân atât. Nu am viitor aici,eu vreau mai mult de la mine,trebuie să înțelegi. Este o ocazie minunată și nu pot să înțeleg de ce nu te bucuri pentru mine așa cum s-au bucurat toți ceilalți când au aflat.
-M-as bucura sincer și eu daca as ști că nu ne va afecta relatia.
-Dar nu ne afectează relația. Ceea ce avem noi acasă nu are nici o legătură cu faptul că ne-am cunoscut la revista. Vom rămâne același cuplu frumos in timpul nostru liber. Poate cu timpul vei vrea și tu să pleci de la revista,sa mergi mai departe, eu ce ar trebui sa spun atunci? Este vorba doar de locul de munca,este vorba de evoluție,Claudiu,atât.

Acela a fost al doilea moment de cumpănă din viața lor. Denisa îi observase deja de ceva timp lui Claudiu această frica de a nu o pierde, care câteodată o zăpăcea complet,o gelozie izbucnita din nimic, o nesiguranță a lui pe care încerca să o stăpânească așa cum putea mai bine și pe care Denisa incerca sa o treacă cu vederea de multe ori. Nu avea de gând să renunțe la șansă care i se ivise din cauza fricii lui Claudiu și a făcut toate demersurile necesare pentru a se angaja la ziar,in ciuda rugăminților iubitului ei.

Până și Robert o felicitase în ultima ei zi de muncă și îi spusese că deși îi va lipsi, acest nou drum pe care pornește ea,este meritul muncii ei neobosite. De Maria s-a despărțit cel mai greu,promitandu-si una alteia sa se vadă la fel de des și atunci când vor le va fi dor sau vor avea ceva sa-si spună,oricât de mărunt,nu vor amâna o clipă,vor pune mana pe telefon și se vor suna.
Acasă însă, lucrurile nu erau lămurite complet. Pregătindu-se pentru prima ei zi de muncă la ziar, Denisa avea un spectator care nu o slăbea nici o clipă din ochi:
-Dar de ce a trebuit să răstorni șifonierul pentru a găsi cele mai elegante lucruri din el?
-Pentru că sunt noua și nu mă pot duce îmbrăcată oricum. Trebuie întâi să văd cum stau lucrurile,sa vad cat de lejer este lumea îmbrăcată, nu mă pot duce de la început purtând blugi.
-Dar ce au blugii? Mereu te îmbracai in blugi la revista și era foarte bine.
-Dar,Claudiu,dar nu uita cum mă îmbrăcam atunci când mergeam la petreceri pentru revista,atunci când trebuia să atrag atenția asupra mea pentru a putea face cea mai buna stire. La revista,era lejer. Robert însuși vine îmbrăcat așa cum are chef și tot el ne permite și noua sa venim îmbrăcați cum dorim. Nu peste tot este la fel.
-Dar cămașa aceea o să o închizi la toți nasturii da? Nu vrei sa faci o impresie greșită.
-O sa îi închid până când o să mă sugrum. Este bine așa?
-Nu pot sa îți dau un sfat că te ataci. Nici nu ai început munca și noi ne certăm.
-Nu ne certăm,o să îi închid pe toți. Stai fara grija.
A doua zi,Claudiu s-au trezit primul. A făcut cafeaua si a pregătit micul dejun.
-Ce bine este sa te trezești cu cafeaua făcută,la pat. Mulțumesc,dragule. Ești asa grijuliu cu mine…
-Pentru iubita mea fac orice. Am acceptat eu chiar și mutarea ta la ziar,vezi? Nu poți să spui că nu țin cont de dorințele tale. Vei vedea că te vei plictisi fara noi,îți vom lipsi. In cateva luni,îl vei suna pe Robert sa te primească înapoi.
-Of,dragule,câteodată am impresia că ești un copil mai mare. Nu se rezuma totul la prietenie,Claudiu. Este vorba de cariera…
-Iubito, te rog să mă suni ori de câte ori ai o pauza. Daca nu poți să mă suni te rog dă-mi un mesaj-să știu de tine,să știu că ești bine,da?
-Bine,te voi suna de cate ori voi putea. Acum te rog,lasă-mă să mă îmbrac,nu vreau sa intarzi din prima zi.
…………………………………………………

Capitolul 12

Adrian,
Aștept de prea mult timp aceasta explicație. Aștept adevărul. Mi-ai dat peste cap viața de atâtea ori încât nu te mai pot lăsa să o faci încă o dată. Știu care este deznodamantul-alte și alte și alte minciuni. Nu poți iubi și minți în același timp. Nu este firesc. Nici nu știu dacă pot să cred ceea ce tu ai scris. Aveam îndoieli în ceea ce te privește de când ți-ai închis telefonul prima oara punandu-ma pe mine pe locul doi. Apoi te-ai purtat de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu poți să te porți așa cu cineva pe care pretinzi că îl iubești. Oricare ar fi fost relația ta cu Laura și deznodamantul vostru, as fi preferat sa stai de vorba cu mine până nu era prea târziu. Nu pot sa îți spun că nu m-ai fi pierdut,dar oricum m-ai pierdut,Adrian. Cat tu ți-ai închis telefonul și sufletul și ochii pentru mine,altcineva m-a iubit. M-a iubit cu sinceritate și dăruire,a avut răbdare cu mine, m-a pus pe primul loc în viața lui,iar acum suntem împreună.
Te rog să mă uiți. Eu am făcut-o deja.

A trimis cu greu acele cuvinte pentru că știa că nu reflectau in totalitate realitatea pe care ea o simțea. Știa că în adâncul sufletului ei Adrian era încă viu și simțea că povestea lor nu putea să se termine aici. Nu trebuia să se termine așa.
Mai târziu,când Claudiu a venit de la meci,a gasit-o pe Denisa mai tăcută că niciodată. A intrebat-o in mod repetat ce se întâmplă cu ea,dar a înțeles rapid că liniștea era cea mai buna terapie pentru ea atunci.
A doua zi,aceasta, fara sa dea vreo explicație pentru tăcerea din ziua precedenta,a redevenit Denisa pe care o cunoscuseră cu toții de câteva luni încoace,mai exact de când aceasta și Claudiu formau un cuplu. Și-a trezit iubitul cu micul dejun și cafeaua pregătite, au chicotit tot drumul spre munca despre petrecerea surpriza pe care urmau să i-o pregătească cu toții lui Robert. Puseseră la cale planul acesta de vreo săptămână- Maria era cea care trebuia să îi distragă atenția de la orice altceva,inventând niste vesti proaste pentru el în ceea ce privește revista,iar ei,toți ceilalți urmau să dea buzna în biroul lui cu un tort special comandat,șampanie,confetti și cadouri.
Oricât și-ar fi luat gândul Denisa de la mailul pe care îl primise cu o zi în urmă,acesta o bulversase. Îi tot veneau în minte cuvintele lui Adrian și simțea nevoia să vorbească cu cineva pentru a se elibera. O suna pe mama ei și îi povesti tot, ca o povară pe care trebuia să și-o ia de pe umeri.

-Denisa, răspunsul pe care tu îl cauți nu ți-l poate da nimeni în afară de tine. Daca tu te consideri capabilă să ierți și să mergi mai departe cu un om care te-a mințit atât de rău,doar tu poți știi. Mă simt însă datoare să îți povestesc ceva despre care nu știe nimeni:Înainte să îl cunosc pe tatăl tău, am avut un prieten. Acest om a fost iubirea vieții mele. Îl iubeam din tot sufletul și bineînțeles,credeam că și el mă iubește pe mine. Nu făcuse nimic sa mă facă să mă îndoiesc de sentimentele sale-era foarte atent cu mine,îmi vorbea frumos,ne scriam des,căci el era dintr-un alt oraș și nu ne puteam vedea de cate ori ne-am fi dorit,dar în lipsa prezentei fizice,ne scriam scrisori. Știam totul unul despre celălalt sau așa credeam…
Ne făcusem planuri,el urma să se mute în oraș la mine,sa vorbească cu părinții mei și să ne căsătorim. Apoi ne aștepta înainte o viață minunată. Vroiam doi copii,o fata și un băiat și o casă la curte. Aveam să ne iubim, ajutăm și sprijinim reciproc tot restul vieții și nu mă îndoiam nici o clipă de acest lucru. Într-o zi,însă,am primit o altfel de scrisoare. Nu era de la el. Era de la logodnica lui. Îmi spunea că a citit scrisorile de la mine și mă roagă să nu îi mai scriu. El avea o nouă viață cu ea,urmau să fie părinți și se iubeau cum nu exista alta iubire pe lumea asta. Brusc,sec….atat.De atunci nu am mai știut nimic de la el. Nici măcar un rand scris,o explicație,un regret,o scuza,nimic…
Am plâns zile în șir,poate luni de zile. Am plâns cum nu am mai plâns vreodată de atunci. Mi-am promis să nu mai cred in iubire vreodată și să nu mă mai îndrăgostesc,iar la scurt timp l-am cunoscut pe tatăl tău.Cel mai bun om de pe pământ. A avut atâta răbdare cu inima mea încât m-a vindecat. Încet-încet….Denisa. Îl iubesc cum nu am mai iubit vreodată pe altcineva,să știi,dar acel bărbat din trecut va rămâne dragostea vieții mele. Tocmai pentru ca iubirea dintre noi a fost imposibilă…

Te iubesc fetița mea și îți vreau tot binele din lume,dar nu îți pot da eu răspunsul pe care vrei sa îl auzi. Nu pot…trebuie sa îți răspunzi singura.

-Si eu te iubesc,mama! Nu mi-am imaginat niciodată ce ți-a fost dat să trăiești…te iubesc.

Denisa știa că se află într-un impas. A verificat mailul de prea multe ori în ziua aceea și de fiecare data își spunea că trebuia să facă lucrul asta pentru munca. Se amăgea singura. Zilele treceau toate la fel,fara ca sentimentele pe care acele cuvinte i le-au trezit Denisei sa se estompeze vreun pic. Era deseori absenta in relațiile cu ceilalți, neatentă și ușor nervoasa. Oricât incerca sa para veselă și degajata,nu reușea. De cate ori Claudiu incerca sa afle ce se întâmplă cu ea, aceasta nega că ar avea ceva și alegea sa îl ignore.
Stia că această situație nu poate tine la infinit. Știa că trebuie iar să aleagă. Trebuia sa îl vadă. Simțea asta din tot sufletul. În același timp,îi datora o explicație iubitului ei:
-Claudiu,trebuie sa vorbim.
Aceste cuvinte au sunat ca o bomba in sufletul lui Claudiu. Nu știa ce să creadă,știa doar că Denisa revenise la acea atitudine evazivă și nehotărâtă de dinainte că ei sa fie impreuna și mai știa că toată această nehotărâre a ei de dinainte purta un singur nume:Adrian. Ii era frica de ce avea Denisa de spus,dar știa că viața cu ea nu fusese niciodată simpla. Știa și o iubea mai presus de această nehotărâre a ei.
-Trebuie să citești un mail.
-Ce mail?
-Un mail….este de la Adrian. Nu o să îți placă,dar trebuie sa îl citești.
-Bine,îl citesc.
-Apoi trebuie sa citești și răspunsul meu către el.
-Deci i-ai răspuns.
-Da. Apoi trebuie să stăm de vorbă pentru că răspunsul meu reflecta doar jumătate din ceea ce simt.
-Bine,vom sta de vorba apoi.
Claudiu a citit fiecare rând al poveștii pe care iubita lui a trait-o în timp ce acesta o iubea cu disperare și spera din tot sufletul ca acea iubire sa se fi terminat in momentul in care ea alesese sa fie împreună,dar cu fiecare cuvânt pe care îl citea ajungea să se îndoiască mai tare de reușita relației lor.
-Ce trebuie sa vorbim acum? As vrea sa știu,Denisa,care este cealaltă jumătate de adevăr pe care tu o simți și nu i-ai spus-o? Atât as vrea sa știu de fapt.
-As vrea sa îl văd.Atat.Nu vreau nimic altceva.Asta simt-ca trebuie sa vorbesc cu el fata in fata.
Nici ea nu știa ce mai aveau să își spună,dar știa că trebuie să îl vadă.
-Daca aceste luni de zile nu te-au convins de faptul că ceea ce avem noi este mai puternic decât orice minciuna ai trăit înainte,ești liberă să pleci. Ești liberă să te vezi cu el. Ești liberă să trăiești tot ceea ce nu ai trăit cu el,Denisa. Ești liberă! Asta vroiai.
-Nu vreau sa fiu libera,nu vreau sa ne despărțim,vreau doar sa îl văd și să îmi spună în fața tot ceea ce mi-a scris. Am întrebări sa îi pun, trebuie sa fac pentru mine și pentru noi lucrul acesta. Pentru liniștea noastră. Te rog,înțelege.
-Denisa,daca alegi sa răscolești inauntrul tau toata povestea cu Adrian,ceea ce din păcate eu cred că ai făcut deja,între noi nu mai poate fi totul la fel. Eu iti cer eu ție acum să înțelegi lucrurile așa cum le văd eu. Te-am așteptat cat mi-ai cerut, am răbdat cât am putut,nu te-am întrebat absolut nimic atunci când ai decis să te desprinzi de această poveste care ți-a făcut atâta timp rău,am avut încredere în tine,am ingropat in mintea mea atât de adânc aceasta poveste de parcă nu ar fi existat. Nu am vrut sa mai discut pentru a nu-ți face rău nu pentru că nu am simțit nevoia. Eu am vrut sa vorbesc despre asta,însă niciodată nu am considerat că ești pregătită pentru o asemenea discuție. Și te-am lăsat.
De data aceasta vorbesc foarte serios,Denisa. Pleci sau ramai….este alegerea ta. Eu am făcut pentru noi tot ce a depins de mine….

……………………………………………………….

Capitolul11

Dimineață,primul care s-a trezit, a fost Mihai. Când a coborât la bucătărie să facă cafeaua,a dat cu ochii de cei doi care dormeau imbrățișați. A zâmbit bucuros la gândul că în sfârșit au recunoscut amândoi ceea ce toți bănuiau deja și și-a văzut mai departe de treabă.
Nu a mai durat mult și s-a trezit toată lumea în afara de cei doi care împărțeau canapeaua. S-au trezit și ei într-un final,din cauza chicotelilor Mariei.
-Buna dimineața, porumbeilor. V-a fost frig? Am văzut că ați încercat să vă încălziti unul în brațele celuilalt.
-Buna dimineața și vouă! Spuse Denisa puțin rușinată.
-Sper sa fie cafea și pentru noi. Mirosul ei m-a trezit.
-Este cafea pentru toată lumea,haideți,beți și treziti-va! Ninge ca in povești,vreau pe partie.
Au băut cafeaua și au pornit rapid,fara sa mai facă nici o referire cei doi.
Au petrecut împreună,toți, încă două zile minunate. Ninsoarea fusese din belșug,prilej bun pentru toți să se bată cu bulgari și să se dea cu sania ori să schieze.
Denisa și Claudiu au petrecut restul zilelor la munte mai apropiați ca niciodată, fara sa se ferească să își arate sentimentele in fața celorlalți. Denisa nu se mai simțise niciodată atât de răsfățată,de iubita. Îl privea pe Claudiu și nu ii venea să creadă cata atenție îi acordă și câtă dăruire pune in fiecare gest. Era fericită și această fericire i se citea pe chip. Într-o seară,ieșind cu Maria pe banca pentru a fuma o țigară aceasta i-a spus:
-Pe aceasta Denisa vreau sa o vad mereu. Acesta Denisa care și-a început anul mai fericită ca niciodată în brațele lui Claudiu. Denisa,ești de nerecunoscut. Ce a reușit el să facă în două zile,nu a reușit fostul tau prieten sa îți facă în luni de zile. Nu a reușit să scoată la suprafață nici o clipă acest chip frumos ce strălucește a dragoste. Sa nu ii dai cu piciorul,Denisa. Eu nu știu exact ce este intre tine și băiatul acela. Sper să îmi povestești cândva,când vei fi pregatita. Când ne vom întoarce la București nu vreau sa se schimbe nimic. Te rog. Ramai Denisa pe care am cunoscut-o pe 1 ianuarie.
-Iti promit că vom ieși odată la o cafea împreună,sa povestim,doar noi doua. Îți voi spune tot. Nu vreau să mă mai ascund. Singura mi-am făcut mult rău. Am acceptat prea multe. Nici acum nu sunt sigura ce anume m-a adus aici,dar știu că tot ce trăim,trăim cu un scop. Cat despre Claudiu,daca nu era el,sigur și acum îmi plângeam de milă. Este cea mai buna alegere pe care am făcut-o pentru mine și pentru sufletul meu.
Intorsi înapoi în București, Denisa și Claudiu au revenit la birou mai fericiți că niciodată. Ziua lucrau împreună,iar seara Claudiu de cele mai multe ori rămânea la Denisa.
Ieșeau toți patru la petreceri mondene,in cluburi,la film.Fetelor le plăcea la nebunie sa colinde magazinele împreună. In weekendurile ce au urmat,au plecat des la casa lui Mihai din Sinaia pentru a se bucura de zăpadă. Se înțelegeau foarte bine toți patru și lucrurile păreau că se așezaseră pentru Denisa și Claudiu.
Într-o duminică seara,proaspăt întorși de la munte,Denisa a primit un mail de la Adrian. Simțea că îi bate inima cu putere și nu știa cum să reacționeze. Claudiu nu era la ea,tocmai ce ieșise cu Mihai la un meci. Dezorientată,s-a așezat în fața calculatorului,a încercat să își adune gândurile și să vadă ce are de făcut. A început să citească cu inima batandu-i tot mai tare:

Denisa,
As fi vrut să îți pot spune toate lucrurile acestea fata in fata,dar mi-a fost teama de reacția ta. Poate o sa mă consideri las,dar știind cât am greșit față de tine,nu te pot privi în ochi.
Te-am mințit,Denisa și îmi pare rău. Te-am mințit de la început,te plăceam foarte mult și mi-a fost frica sa nu te pierd. Am fost egoist,știu.
M-am hotărât să îți spun adevărul,căci mi se pare o povară mult prea grea de purtat și dacă există vreo șansă,oricare,cat de mica, sa poți înțelege ce a fost in mintea mea și de ce am ales sa fac lucrurile așa cum le-am gândit eu,poate vei dori sa reluăm lucrurile de unde le-am lăsat.
Ai avut dreptate,Denisa. Nu am fost sincer cu tine. Nu ți-am povestit o buna parte din viața mea. Vezi tu, eu am fost nevoit să îmi iau viața în piept de mic. Mereu mi-am dorit sa fiu independent și să nu depind de ceilalți așa că m-am angajat pe unde am putut de la 15 ani. Am împărțit pliante, fost ajutor în bucătărie, am lucrat la un fast food apoi. M-am maturizat foarte devreme. Când eram în primul an de facultate, am cunoscut o fata,Laura. Ne-am îndrăgostit nebunește,ne-am mutat împreună și ne-am căsătorit în grabă. Lucrurile au mers bine până acum doi ani,când Laura a cunoscut pe altcineva. Știam că se schimbase ceva la ea și bănuiam,dar îmi era frica sa aflu. Într-o zi,însă, a primit un mesaj,pe care l-am citit eu și apoi altele și altele. Înțelesesem tot. A plecat de acasă un timp,apoi s-au întors implorandu-ma sa o iert. O iubeam,Denisa și am vrut sa o iert. Am incercat mult timp sa trec peste faptul că m-a înșelat și am crezut că voi reuși și că lucrurile vor reveni la normal,dar nu mai puteam sa simt. Nu mai simțeam pentru ea absolut nimic. O priveam și aveam impresia că mă va trăda iar. Nu reușeam să văd altceva în ea. Am inceput să trăim separat,locuind încă impreuna însă. Dormeam separat, ne evitam. Într-o seară am venit acasă,iar ea nu era. Am incercat sa o sun,dar avea telefonul închis. Nervos,am trântit ușa în urma mea și am plecat și eu.
Am inceput sa ies când ieșea și ea. Nu știam unde se duce și cu cine,dar îmi închipuiam. Așa te-am cunoscut pe tine. Ne vedeam în club mereu,dar eu nu eram acolo pentru a cunoaște pe cineva,ci pentru a uita pe cineva. Când am făcut schimb de numere de telefon,însă, m-am gândit că lucrul acesta nu are cum să îmi facă rău,din contra,îmi va face bine.
Așa a fost. Tu m-ai făcut bine. Când sunt cu tine,uit de toate problemele.
Când Laura însă,a început să bage de seamă că m-am schimbat și că nu mă mai simt rănit de plalecarile ei nocturne,ba din contra,s-ar putea să mă piardă din cauza lor, a început să fie din ce in ce mai grijulie. A început să nu mai plece nopțile,a început să mă caute atunci când eram plecat,chiar și la servici. Mi-a propus să plecăm împreună,doar noi doi,câteva zile pentru a încerca să uităm ce a fost și să ne recuperăm frumoasa căsnicie.
Am vrut să fie totul că înainte. Am acceptat să fac tot ce mi-a cerut pentru că îmi doream să meargă,dar acum știu că era prea târziu.
Gândul îmi era doar la tine,la cat de bine mă simțeam când eram împreună,câtă iubirea și câtă atenție simțeam din partea ta și câtă nevoie aveam de toate acestea. Cu toate acestea, nu am avut putere sa ii cer sa plece definitiv din viața mea. Te-am mințit. Am inventat povestea cu sora mea,Laura,iar într-un final totul a ieșit la iveală.
Când ai vorbit cu Laura la telefon,a înțeles. Am discutat și i-am spus ce se întâmpla între noi. I-am povestit tot,fara sa îmi pese de consecinte. A plecat. I-am cerut să plece. I-am spus că alesese ea pentru amândoi atunci când a plecat prima oara.
Sunt singur,Denisa. Sunt mai singur ca niciodată. Te-am pierdut. Am greșit,stiu. Nu cred că mă poți ierta,nici nu îndrăznesc să îți cer asta. Nu pot decât să te asigur că îmi recunosc greșeala,sufăr și mi-e dor de tine. Enorm.

Denisei nu ii venea să creadă ce a citit. Era adevărul pe care îl așteptase atâta timp. Era Adrian pe care tot timpul asta așteptase să îl cunoască cu adevărat,iar așteptarea luase sfârșit. Lacrimile îi curgeau pe obraz fara sa vrea. Nu știa de ce plânge. Nu știa nici ce simte. Vroia sa fie furioasă,dar nu putea. A fost mințită atâta timp. Îl iubise cu atâta sinceritate iar el o răsplătise cu trădare. Cu toate acestea îi era milă de el. Și el fusese trădat la rândul lui.
Și-a amintit pe rand de toate nopțile nedormite,de toate telefoanele pe care I le dăduse și nu ii răspunsese, de toate datile când nu fusese prezent. Și-a amintit de ieșirea în club cu colegii ei când I s-au părut că îl zărise pe Adrian cu o alta femeie, de întâmplarea din mall….toate acestea erau rani ce rămăseseră nevindecate.
Își șterse lacrimile și se așeză din nou în fața calculatorului, hotărâtă să îi răspundă. Cuvintele i se blocau cumva în minte și nu reușea să își facă ordine în gânduri.
Adrian,
…..
……………………………………………………

Nu ne mai văzusem de ceva vreme și sinceră să fiu, mă învinovățeam puțin pentru acest lucru chiar daca în ultima vreme,când mă mai eliberasem cu munca, o sunasem de câteva ori. Ea nu mă sunase deloc. Credeam că este supărată pe mine.

Era primavara și aleile parcului erau de o frumusețe rară. Pomii înfloriți te îmbiau cu mirosul iar iarba de un verde atât de proaspăt intregea tabloul minunat.

Mă plimbam singura,cu gândurile mele,căutând cu privirea o bancă liberă să îmi pot odihni picioarele chinuite de pantofii cu toc pe care mă incapatanasem sa îi port azi. Vroiam să mă plimb mult mai mult,dar din cauza lor simțeam că nu pot. Nu mi-a venit sa cred când am zarit-o. Era chiar ea??
Părea jumătate din ea,atât era de slabă. A fost primul lucru care mi-a venit în minte când am văzut-o. Hainele parca nu erau ale ei.Dintr-o veselie de culori pe care alta data parca le turna pe ea,acum o pereche de colanți negri și geaca de un verde oliv îi completau ținuta. Mergeam împreună destul de des in parcul acela,deci nu îmi venea greu sa cred că era chiar ea,mă punea în dificultate doar tabloul acela monoton pe care îl ducea cu ea. M-am hotărât să îmi încetinesc pașii și să o las sa se apropie fara sa ma observe,in caz că făceam vreo gafă și imaginația îmi juca feste. Când am fost sigură că nu mă înșelam,i-am tăiat calea si am intampinat-o vesela că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,ca și cum nu as fi observat nici o schimbare la ea. De aproape, lucrurile nu stăteau bine deloc. Părea imbatranita,slăbită,tristă, apasata, nici urmă de prietena mea vesela de alta data.
M-a salutat detașată și ne-am îmbrățișat parca pentru a păstra aparentele unei prietenii deja apuse. Încercând să se eschiveze,am inhatat-o de un braț și am tarat-o aproape până la o banca liberă.
-Ce faci, de ce nu ai dat nici un semn? Mi-ai lipsit.
-S-au întâmplat destul de multe de când nu ne-am văzut și sincer, nu mă simt capabilă să povestesc.
-Trebuie să îmi povestești, altfel nu o să înțeleg niciodată ce se petrece cu prietena mea pe care era să nu o recunosc.
Și-a ferit privirea de a mea,dar am avut suficient timp sa vad cum ochii i s-au umplut de lacrimi.
Mi-a povestit pe scurt că trece printr-o perioada grea și că nu simte nevoia să intre în detalii.Am intrebat-o daca este bolnava și atunci am declanșat în ea o furtună de stări. Era mai mult decât evident că se petrecea ceva. Printre lacrimi mi-a povestit că tot acest calvar a început când s-a trezit părăsită într-o zi,fara preaviz, brusc,neașteptat. Cel despre care credea că o va cere de soție și vor avea copii,a hotărât într-o zi că firea ei mult prea copilăroasă,la aproape 22 de ani, nu ii mai este suficientă. A hotărât că este timpul sa se maturizeze langa altcineva, mai puțin visătoare și mult mai pragmatică. A plecat deci, fix la câteva luni după ce hotărâseră sa se mute împreună. Pe langa toată suferința, prietena mea a început să simtă rușinea. Rușinea că a fost părăsită. A preferat să ascundă ce i se întâmplase și să găsească tot felul de scuze pentru absenta lui atunci când se întâlnea cu prietenii. Când nu a mai putut ascunde despărțirea,căci el începuse să se afișeze cu altcineva,a preferat să nu dea piept cu realitatea și nu a mai ieșit. S-a inchis în cochilia ei unde nimeni nu o judeca. A început să își găsească toate defectele din lume și a avut timp suficient sa capete atâta ura pentru cine era,încât a început să se pedepsească. A refuzat să mănânce,căci se vedea grasa,a refuzat să mai zâmbească,pentru că nu mai avea motive sa o facă. Și-a dorit să atingă și ea maturitatea pe care el și-a dorit-o la alta femeie. Nu a durat mult până când ai ei,cărora le cerea ajutorul pentru plata chiriei de una singura sa realizeze că se întâmplă ceva cu ea și să încerce să ceară ajutorul unui psiholog. Nu a vrut,însă,rușinată de ceea ce i se întâmplase.
Când a fost capabilă să admită că lucrurile i-au scăpat de sub control și că are nevoie de ajutor,deja lua pastile cu pumnul,în combinații ciudate, pentru a putea dormi, procurate de pe internet. Nu a vrut însă, sub nici o forma sa se mute cu ai ei,pentru a o putea supraveghea și îngriji așa că tot procesul de vindecare era unul greoi, o lupta între cine fusese și cine devenise.
Când noi ne-am întâlnit în parc,chiar mă asigura că se simte ceva mai bine și că acceptând ajutorul unui psiholog a ajutat-o foarte mult desi chipul ei trăda aceasta vindecare.
Nu am mai văzut-o de atunci….oricât am incercat sa o sun,sa o caut,sa îi fiu alaturi, nu a vrut. Și-a schimbat chiar și numărul de telefon la un moment dat și țin minte că am vrut atunci să presupun că face parte din procesul ei de vindecare…că a mers mai departe…
Zilele trecute urmăream un articol despre depresie.

Mi-a starnit interes articolul și l-am citit amintindu-mi de întâmplarea de acum aproape noua ani. Am trecut cu privirea la zecile de comentarii care erau atașate și m-am înspăimântat. Se pare că depresia este o boala care afectează în special tinerii. Probabil că vulnerabilitatea acestora în fața încercărilor mai mici sau mai mari ale vieții, este punctul în care această boala lovește cel mai tare.
As vrea sa sfătuiesc pe voi,cei care citiți aceste rânduri și aveti prieteni,copii, cunoștințe pe care le vedeti schimbate de la un timp,pe care le vedeti mai tăcute ca de obicei, care se ascund în propria tristețe, sa nu stați deoparte.
Suferintele, neîmplinirile care pentru voi par mici,pentru cei din jurul vostru pot face diferența între echilibru și depresie.

Nu contați mereu pe tăria lor,pe faptul că nu s-au dat bătuți până atunci niciodată,nu contați pe asigurările lor,mergeți mai departe de atât. Mergeți până intr-acolo încât să îi știți în siguranta.
Nu vă speriați de respingerea lor,este o cale de apărare firească.

Mai târziu,însă,sunt sigura că va vor mulțumi.

Capitolul 10

Zilele au trecut parca pe nesimțite iar Denisa era nerăbdătoare să se întâlnească cu prietenii ei.
Nu a dat de Adrian deloc,ba mai mult,acesta avusese telefonul închis în ultimile doua zile. Îl sunase in fiecare zi,iar mesaje,le pierduse numărul.
Cauta să își umple timpul ca sa nu se mai gândească la aceasta parte din viața ei în care nu se simțea împlinită deloc. Nu știa ce va face pe viitor,dar simțea că noul an ce va veni trebuia să îi aducă o schimbare. Gândul că Adrian o punea pe ultimul loc tocmai pe ea,pe cea care îl iubea cu tot sufletul nu ii dădea pace. I-a scris un ultim mesaj,chiar înainte de a se urca in trenul ce avea să o ducă la Sinaia:
Te-am sunat de nenumărate ori. Nu mai știu ce să cred. Nu stiu dacă tu intelegi ce furtună stârnești în mine de fiecare dată când încerc să dau de tine și nu reușesc. Toate indoielile,toate frământările,toate întrebările pe care le-am strâns de când te-am cunoscut,toate mă seacă pe dinăuntru ușor ușor. Am incercat sa îmi ascund îndoielile de tine,sa nu te împovărez,dar am obosit. Simt că lupt singura pentru relația asta și nu mai pot,Adrian. Nu mai vreau. Te iubesc,dar nu pot sa lupt continuu că sa mă simt iubita de către tine. Merit să fiu cu cineva care să aibă timp pentru mine,sa fie fericit să fie cu mine,sa nu mă mintă,să mă pună pe primul loc în viața lui. L-am găsit,Adrian. Și l-am respins. De nenumărate ori,pentru tine. Pentru că eu îmi doream tot ce are el de oferit,dar de la tine. Nu mai pot. Lupta asta pentru tine m-a obosit peste măsură. Vreau sa fac pace cu mine și cu tine și cu tot ceea ce simt in acest inceput de an. Am ales eu pentru noi. Aleg sa fiu libera. Îmi pare rău….Te iubesc!
Denisa s-a eliberat în acest fel de povara ce o apasa de atâta timp. A renunțat la ce ii făcea rău,chiar daca simțea că îl iubea din tot sufletul. Era singurul lucru pe care simțea că îl mai putea face pentru ei doi-sa plece….
Si-ar fi dorit nespus sa poarte această discuție fata in fata,cu el,însă nu putea să înceapă noul an cu aceleași îndoieli și avea de gând să îi ofere lui Claudiu și ei însăși o șansă la fericire.

Și-a luat rămas-bun de la părinții ei și s-a urcat în trenul care spera să o ducă spre un nou inceput. Urma să se întâlnească în gara,la Sinaia cu prietenii ei și cu cei trei prieteni ai lui Claudiu.
Lacrimile care îi curgeau pe obraz știa că sunt in zadar,dar nu le putea opri.Nu vroia sa discute cu nimeni despre motivul lacrimilor ei,așa că ajunsă la Sinaia,a coborât hotărâtă să lase totul deoparte și să se bucure de aceste zile frumoase.
Deși era sfârșit de Decembrie,soarele strălucea pe cer.Era frig,dar razele prietenoase au făcut-o pe Denisa să zâmbească pentru prima oară după câteva zile.
-Ai reușit! Îi strigă Maria.
Cei patru trebuiau să se întâlnească în gara și cu prietenii lui Claudiu,însă aceștia întârziau. Veneau tot de la București,dar veneau cu mașina. Cat aveau de așteptat,cei patru merseră sa bea o cafea in apropierea gării.Maria a văzut-o preocupată și ușor tristă pe Denisa și încercă să o inveseleasca,dar fara succes.
-Ce vreți să facem astăzi?
– Trebuie sa o ducem pe Denisa la patinuar,cum i-am promis-spuse hotărât Claudiu.
-Nu sunt o patinatoare atât de bună,am uitat sa îți precizez asta,s-ar putea sa va distrati pe cinste pe seama mea.
-Nici o problema. De asta suntem aici,sa ne distram.
Când au ajuns și ceilalți trei,au pornit spre cabana unde aveau să își petreacă sfârșitul de an. Fusese a bunicilor lui Mihai. Deși era extrem de veche,aceasta pastra un farmec aparte și oferea o priveliște minunata.
Părinții lui Mihai aveau de gând ca peste ani sa se mute acolo,dar până atunci,nimeni nu se îngrijea de casa. Avea trei camere și o sufragerie destul de mare. Maria a fost fascinata de ea de cum pășise in curte.
-Wowwwww,Mihai, daca știam că ai o casa atât de frumoasă la munte,cred că eram de mai mult timp împreună!
-Nu este inca a mea,iubito,deci daca pentru casa ai vrut să fim împreună,mai bine să îmi spui acum.
Ei doi se șicanaseră de când se cunoscuseră și nu s-au schimbat deloc nici după ce au fost împreună. Era farmecul lor.
Maria și Mihai au urcat la etaj,au inspectat fiecare cameră și și-au ales-o pe cea mai spațioasă și luminoasă dintre toate. Mobila veche din camera îi plăcea la nebunie Mariei,iar patul,și el vechi,pastra amprenta unor vremuri atât de frumoase.
-Noi ne-am ales camera!!!!Nu știu cum vă veți împărți mai departe camerele,dar cu noi nu dormiți!
Denisa habar nu avea cum vor împărți ei celelalte două camere. Nu își pusese problema asta deloc. Mai erau încă cinci: trei fete și doi băieți.
-Pai eu dorm cu fetele,iar Vali va dormi singur,la cum sforăie,eu nu dorm cu el-facu planul Claudiu.
-Ne pare rău să vă dăm peste cap planurile,dar eu și Ana,dormim împreună. A reușit să se obișnuiască de un an cu sforăitul meu-spuse amuzat Vali.
-Wow,Ana. Felicitări! Nu știam despre voi doi. Acum, cu doar două fete,e mai mult loc pentru mine in pat.
-Nu ați luat deloc în calcul canapeaua din sufragerie.Mie îmi convine.Acolo voi dormi-spuse Denisa hotărâtă,spre surprinderea tuturor.
-Asa facem atunci. Nu vrem sa o supărăm pe Denisa. Haideți,sa facem focul că vom îngheța altfel.
Mai târziu, Mihai și Maria împreună cu Vali și Ana au plecat la cumpărături. Claudiu împreună cu cele două fete,Denisa și Irina, au plecat spre patinuar.Irina însă a preferat să se plimbe admirând centrul orașului împodobit de sărbătoare,iar ceilalti doi și-au pus patinele in picioare,alunecând ușor pe gheata,tinandu-se de mana.
-Stii,Denisa,ma bucur că ești aici. Mă bucur că ai acceptat să fii cu noi. Știu că între noi nu poate fi nimic,am înțeles asta,mă retrag,dar ca prieteni,mă bucur foarte mult că suntem împreună. Eu chiar țin la tine,chiar și așa,doar ca prieteni.
Denisei nu ii venea să creadă. Se retrage? Acum???? Claudiu,căruia ea in sinea ei acceptase ideea de a-i oferi o șansa…..?
Au patinat tot restul orei mai mult în liniște,fiecare cu gândurile lui,ascultând muzica din boxele de pe margine și făcând când și când câte o gluma timida. Denisa era decisă să nu spună nimănui despre despărțirea de Adrian,iar Claudiu era mai hotărât ca oricand sa nu mai insiste,căci îi era destul de clar,că orice ar face,Denisa nu va renunța la iubitul ei pentru el.
Ajunși înapoi, băieții s-au îmbrăcat bine și au ieșit în curte să facă un grătar,iar fetele,toate,au rămas în casa sa pregătească masa și să fiarbă vin. Era o atmosfera minunata,de sărbătoare. In casa mirosea a scorțișoară și a vin fiert,iar afara începuse să ningă că în povești,tocmai când băieții terminaseră de încins grătarul.
Au petrecut o primă seara frumoasa, povestind,mâncând,glumind. Și-au făcut planuri pentru a doua zi pe partie și pentru petrecerea din seara de Revelion. Timpul a trecut pe nesimțite și s-a făcut târziu. Au plecat fiecare la culcare,căci a doua zi dis de dimineață vroiau să meargă să schieze.
Denisa,Claudiu și Irina nu schiau. Ei au rămas pe margine,cu câte un ceai fierbinte,stand de vorba. In timp ce Claudiu și Irina depanau amintiri despre anii in care erau de nedespărțit,Denisa se simțea tot mai stingheră. Nu reușea să scape de gândurile referitoare la Adrian,iar acum,cu hotărârea lui Claudiu de a renunța la ea,îi era și mai greu. Era nervoasa și pe frumoasa relație de prietenie între acesta și Irina. Nu ii plăcea că ei doi aveau atâtea lucruri în comun,pentru că știa prea bine că,daca nu ar fi fost Irina,lucrurile între ea și Claudiu ar fi stat cu totul altfel. Când cei patru schiori făceau o pauza și li se alăturau pentru un ceai fierbinte, Denisa avea cu cine sa rada,să vorbească,dar când ramaneau doar ei trei,se simțea exclusă.

La prânz au mers să mănânce in apropierea pârtiei,la căldură,apoi toți au continuat distracție pe partie,cu săniile.
După-amiază, când s-au întors acasă, a început fiecare sa se pregătească de petrecere. Băieții s-au ocupat de muzica,cat fetele s-au aranjat în ținute elegante. Când au coborât în sufragerie,aceștia le-au aplaudat, semn că strădania lor nu a fost in zadar.
Au petrecut frumos sfârșitul de an,cu muzica și dans, jocuri,toți împreună,cu un foc de artificii la miezul nopții, cu șampanie și confetti. Petrecerea s-a terminat dimineață,in zori,când nici unul dintre ei nu mai putea tine ochii deschiși de somn. S-a retras fiecare în camera lui,iar Denisa și-a dat seama că trebuia întâi să facă putina ordine pentru a se putea culca in canapeaua pe care ea și-o alesese singura. Claudiu,care ieșise din camera pentru a bea putina apa,a văzut-o cum se lupta cu masa grea ce era pusă chiar langa canapea și s-a repezit să o ajute.
-Ai putea sa dormi cu noi in camera în noaptea asta.Sau mergi tu și dormi în camera cu Irina și pot dormi eu pe canapea,daca eu sunt problema.
-Nu,in nici un caz nu ești tu problema.Mi-e bine aici,pe canapea.Imediat fac loc și o să adorm.
-Lasa-ma sa te ajut puțin.Macar atat.Stii,vroiam sa te întreb de ieri,dar nu am vrut sa te supar.Tu ești bine? Vrei sa vorbim,s-a întâmplat ceva? Parca nu ești tu. Parca te străduiești prea tare sa razi, sa te simți bine cu noi,dar gândul tău este în alta parte.

Atunci Denisa,obosita sa se mai ascundă,a izbucnit în plâns și a început să îi povestească lui Claudiu tot ce se întâmplase între ea și Adrian.Si-a deschis sufletul în fața lui fără sa ii mai pese de nimic.
Claudiu a ascultat răbdător tot ce a avut aceasta de spus,a imbratisat-o ca și cum ar fi vrut să ii ia asupra lui toată supărarea și s-au întins, imbrățișați pe canapeaua aceea mica,fara sa mai scoată un cuvânt.Au adormit așa,îmbrățișați,mai apropiați ca niciodată…

%d bloggers like this: