Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Nu-mi place sa merg cu metroul…intunericul subteranului sterge expresivitatea oamenilor si ii transforma in umbre.

La lumina zilei,oamenii capata alt contur….imi place sa ii observ,dimineata, in fuga lor catre munca,somnorosi si impovarati de greutatea zilei ce va urma. Imi place sa imi imaginez povestea fiecaruia, sa le scriu imaginar parcursul prin viata, sa imi inchipui unde ii duce graba teribila din trafic.

Toti suntem trecatori prin viata: purtam acelasi rucsac fiecare, si-n el, ingramadim de-a lungul timpului ambitii, amintiri, dor, poate regrete, visuri. Mergem grabiti cu capul in pamant uitand sa ne bucuram de lucrurile simple, sa le zambim celor din jur, sa admiram o floare, sa daruim o-nbratisare, sau,de ce nu, o mana de ajutor atunci cand ni se cere….

Cand avea Luca vreo patru anisori, mergeam cu el de mana, cufundata in gandurile mele.Dintr-odata am simtit cum mi s-a smuls din mana si am inghetat instant. Speriata, intr-o fractiune de secunda, l-am regasit cu privirea, imbratisand de zor o batranica, cocosata de ani, care vindea verdeata pe strada.

Aproape ca l-am smuls de langa babuta,l-am apucat de mana cu putere,cat sa nu-mi mai scape si, avand discursul bine pus la punct in gand, l-am privit taioasa: avea o fatuca atat de senina ca aproape am uitat  si de sperietura si ce aveam de spus, in schimb l-am intrebat:

-De ce ai plecat de langa mine, nu ti-am spus ca pe strada trebuie sa ne tinem de mana sa nu ne pierdem? Cum te smulgi tu, din mana mea sa te duci sa imbratisezi o straina? Imbratisam oamenii pe care ii cunoastem si ii iubim, nu strainii.

-Dar, mami, doamna aceea avea nevoie de o imbratisare, nu am vrut sa te supar.

Cred ca nu este nevoie sa mai spun ca raspunsul micului om de langa mine m-a impresionat profund. M-a facut sa mi se para inutila morala ce o aveam pregatita, caci lectia am primit-o eu.

Alta data, grijuliu, mi-a spus sa stau putin, apoi mi-a dat drumul la mana,m-a lasat in urma, iar el s-a dus langa o batranica in baston ce astepta culoarea verde a semaforului, a luat-o de brat si au trecut impreuna strada. Apoi mi-a spus spasit: ”- Stiu ca esti suparata, dar avea nevoie de ajutor.”

Copiii nostri de astazi suntem noi cei de ieri, cu sufletele pure si pline de iubire, de frumos. Undeva, pe drumul in viata, mai mult ca sigur la granita dintre copilarie si maturitate, ne-am pierdut puritatea. Am devenit adultii,de astazi, impovarati de greutatea bagajului ce-l ducem in spate, trecand cu vederea atatea lucruri ce ne inconjoara. Nu mai empatizam cu cei din jurul nostru,ne grabim mascati de indiferenta spre vietile noastre mult prea sobre.

Tematori, mult prea reci uneori, mascati de o indiferenta ciudata, ne pierdem in multime, ne vedem de drumul ce-l urmam mecanic in fiecare zi, cand, poate, daca ne-am abate doar putin, am vedea fiecare, o batranica ce are nevoie de ajutor…

%d bloggers like this: