Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

De putin timp, imi place sa ma trezesc dimineata devreme. Desi nu sunt o persoana matinala, de cand am inceput sa scriu, dimineata este momentul meu preferat dintr-o zi. De la geam, rasaritul se inalta superb pe cer si imi da impresia unui nou inceput in fiecare zi. Gasesc o liniste care ma inspira, imi da ocazia sa imi adun gandurile toate si sa scot la iveala o alta particica culeasa din viata mea.
Motanul este singurul care ma supravegheaza cu atentie si cateodata se ghemuieste in bratele mele si toarce incet parca aproband linistea mea.
Multe dimineti mi le petrec singura, doar eu si motanul,cafeaua si gandurile mele.Probabil de aici s-a nascut nevoia de a scrie, din linistea pe care mi-o ofera dimineata.
Nu pretind ca viata mea este un haos in restul zilei, dar fiind mama, sotie, fiica, muncind si incercand sa-mi pastrez casa curata si ordonata, de multe ori am renuntat la timpul ocordat mie, la rasfat,la o iesire, la planuri facute din timp, iar seara vine parca pe neasteptate, de parca ziua ar fi avut cateva ore.
Ma consider o femeie implinita, nu traiesc cu frustrari legate de ce nu am, sau ce nu am reusit sa fac, caci am ajuns la varsta la care consider ca frustrarea se naste daca ii dam voie, daca noi, ca oameni ne impunem limite, daca nu suntem capabili sa luptam pentru visurile noastre.
Pana in punctul in care am ajuns, sa ma consider o femeie libera de judecata altora, sa nu-mi pese poate de etichete si sa traiesc dupa ce ma face fericita, a fost un drum lung si nu usor, o lupta continua cu mine cea din trecut si trecerea la cea care imi doream sa fiu
Cand am devenit mama,putin dupa douazeci de ani,habar n-aveam incotro va duce viata mea. Stiam doar ca e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult. Dupa zece ani aproape,va spun, cu mana pe inima, ca este al naibii de frumos sa fii o mama tanara si copilul tau sa te tina de mana cu mandrie – am trait asta in copilarie,la gradinita mai exact, cand tatal meu a venit sa ma ia, si, tin minte, ca educatoarea m-a anuntat senina ca pot sa plec,caci a venit bunicul dupa mine.De atunci nu tin minte sa il mai fi vazut pe tata in apropierea gradinitei si mai tarziu a scolii decat cand a inceput perioada mea de razvratire si ai mei au inceput sa ma urmareasca….m-a ros ceva pe interior intamplarea asta,pentru multi amuzanta poate,pentru mine,la momentul respectiv,rusinoasa.Da, am maturiatea necesara acum sa recunosc ca mi-a fost rusine, desi el citeste aceste randuri odata cu voi, dar va mai spun,ca, la momentul asta, de tata sunt atat de mandra: este cel mai bun om pe care il cunosc, ma lasa sa il imbrac dupa bunul meu plac si mereu cand am o rugaminte, el nu ma refuza.
Cel mai mult timp am petrecut analizandu-ma că mama și cum probabil veți vedea, multe evenimente se leagă de acești zece ani in care mi-am găsit împlinirea. Că femeie a mai durat ceva până m-am împlinit,la mine-n viața evenimentele s-au petrecut cumva diferit de firescul vieții și deși la un moment dat asta mi se părea capatul lumii,ei bine,viața are modalitatea ei de a-ati demonstra că singurul responsabil pentru fericirea sau nefericirea ta ești chiar tu, omul. Cum spuneam,că femeie,deși am incercat sa păstrez o familie fericita pentru copilul meu, așa cum am văzut-o la ai mei, am eșuat. Luată de valul unei iubiri la îndemână după un eșec ce nu-mi lăsase inima întreaga, am trăit o poveste asumată, credeam eu atunci că este și completă…și-a fost un timp,nimic de zis,dar nu suficient cat sa ne tina impreună puși fiind în fața unei provocari atât de mare cum a noastra….nu am fost părăsită cum mi-au ras în fata unii, nu am fost nici abandonată și nici el nu a fost un om atât de las cat să nu își asume ce-am trait. Nici gând! Hotărârea că drumurile noastre sa se despartă a fost a mea, și poate că pare egoist, dar, mi-am asumat judecată de mai târziu pentru binele nostru,al tuturor,căci existau diferente de gândire prea mari că lucrurile să meargă spre bine….și nu numai…………
Deoarece liniștea mea de dimineață a fost întreruptă de zumzetul zilei care urmeaza, mă opresc din a scrie și astept o noua dimineata tăcută in care să îmi beau cafeaua,tot singura, cu gândurile mele și cu scrisul….

%d bloggers like this: