Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Nu de puține ori am avut ocazia să descopăr că oamenii te judeca după coperta.
Zilele trecute am descoperit niste poze pe care aș fi vrut să le fac pierdute, de fapt pozele au fost cele care m-au trezit mereu la realitate.
Puștoaică fiind,nu m-am interesat prea tare cum arat….aveam kilograme destul de multe in plus și deși îmi creau un complex evident, eram poate prea leneșă să îmi pun viața la punct și să slabesc.
Mă mulțumeam că oamenii din jur nu făceau niciodată referire la asta,că aveam prieteni,familia mă iubea oricum as fi arătat și mergeam zi de zi mai departe cu același complex, îndesând niste haine mult prea largi și fără forme că sa ascund ceea ce mă deranja.
După adolescenta,în privința fizicului,nu am schimbat prea multe. Schimbarea s-a produs când am rămas insarcinata și am acumulat pe lângă kilogramele in plus, alte douăzeci și cinci de kilograme(am ascuns toate pozele din acea perioadă) ajungând la finalul sarcinii la supărătoarea suma de 98 kilograme.Nici atunci nu am fost foarte afectata, întrucât era mai presus că bebe sa fie sănătos,sa aibă tot ce ii trebuie și m-am preocupat în primul an de zile al lui mai mult să îl pot alăpta decât să slăbesc, ceea ce m-a stabilizat la aceeași greutate încă multe luni de zile.Eram imensa…..
Într-o zi trebuia sa ajung la un vernisaj și am căutat mult prin sifonier o rochie,căci cam asta îmbrăcăm zi de zi,rochii. Am găsit într-un final,am pus-o pe mine și m-am privit în oglindă: mare greșeală sau, ca să întorc situația în favoarea mea, acela a fost momentul in care am realizat că nu se mai poate și că îmi bat joc de mine. A urmat o perioadă de jumătate de an în care, am demonstrat o ambiție pe care nu o mai avusem niciodată și am reușit să slăbesc treizeci și cinci de kilograme. A fost un șoc pentru toată lumea, mă felicitau și complimentau oameni care nu avuseseră niciodată de gând să îmi spună până atunci că ar trebui sa fac ceva în privința asta,iar alții se uitau la mine cu mila și ma întrebau dacă sunt bolnava….oricum,mă simțeam bine, prinsesem gustul unei vieți fără complexe, însă în timp, tentațiile erau mari iar pe mine nu mă recomandase niciodată o ambiție pe termen lung, așa că am inceput din nou să acumulez kilogram după kilogram fara sa realizez că ajunsesem aproape cea de dinainte de sarcina.
Când mi-am observat într-o zi banala, corpul masiv îngrămădit intr-o rochie,m-am îngrozit.Pozele nu mințeau niciodată.Eram iar mare! Nu mai eram nici adolescenta, nici lipsită de ambiții, știam acum cum este sa nu te judece oamenii pentru kilogramele in plus,ba din contra sa te privească cu admirație și era al naibii de bine. Spre binele meu am luat hotărârea să fac ceva în privința asta, mai ales când o colega de munca vazandu-ma într-o poză veche de pe Facebook m-a întrebat de ce nu îmi pun ambiția să slăbesc că îmi stătea foarte bine…poate ziceți că m-a făcut să mă simt nasol,dar eu îi mulțumesc pentru sinceritate, m-a ajutat sa vreau mai mult de la mine.
In toata lupta asta,care sa fim serioși,nu-i tocmai ușoară, nu am avut foarte multi aliați: atunci când am fost invitata la o felie de pizza la un moment dat și am refuzat spunând că țin regim, mi s-a ras în nas că și cum nu as fi fost in stare,dar nu m-am afectat prea tare căci eu știam că pot.Ironic mi s-a părut că aceeași persoană,la un interval de câteva luni de când nu ne văzusem, m-a măsurat lung din cap până în picioare și în loc să mă felicite pentru ce reușisem, a preferat să tacă, să cântărească bine lucrurile, apoi m-am bombardat cu mesaje sa îi dau rețeta că vrea și ea sa scape de câteva kile…
Ei bine după incercari, ambiții, renunțări și nervi întinși la maxim, am reușit să mă situez undeva unde îmi place,mă simt bine și cel mai important dintre toate am învățat să mă iubesc, așa cum sunt, câteodată mai ambițioasă sau din contra cu micile scăpări. Slabă am renunțat să mai cred că o să fiu vreodată,dar nu-i așa o tragedie căci îmi place de mine și așa. Atâta timp cât intru în măsura 38 nu-i panica!!!!!
Lăsând gluma la o parte, fiecare femeie este frumoasa.Frumusețea nu sta in ambalaj,dar atâta timp cât ambalajul face o femeie sa-si regăsească zambetul, ea este liberă să aducă orice modificare. Conditia este sa o facă doar pentru sufletul și mulțumirea ei,nu a celor din jur.

%d bloggers like this: