Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Nu mă consider superficială,din contra chiar, mă consider o femeie profundă. 

Imi place să  analizez totul, să-mi calculez acțiunile, îmi place să fiu sigura pe mine, să știu ceea ce am de făcut. Nu îmi place să mă ia prin surprindere lucruri care din neglijenta proprie să îmi pună tot mie bețe în roate.Toate astea mă definesc intru totul până vine vorba de un subiect atât de controversat în viața unei femei: HAINELE…Ma amețesc incredibil in multitudinea lor de culori și de forme,de lungimi și de materiale,mă fac să uit de toate planurile mele bine puse la punct de acasă și să mă las prada acestor ispite atât de plăcute. 

Doooooamne,de cate ori nu am uitat de mine cu ochii la o rochie, imaginandu-mi pantofii potriviți, ori machiajul,ori atitudinea, ori unde as putea merge îmbrăcată cu ea,nedandu-mi seama că pe lângă mine încearcă să își facă loc puțin nervoasa de visarea mea, alta visătoare…  

Eu am ajuns la concluzia ca unele haine nu s-au inventat inca pentru mine…Corect, le gasim intr-o gramada de marimi, forme, materiale, culori si gusturi,dar, spre exemplu, ati gasit voi blugii aceia care sa te arate cu cel putin cinci kilograme mai slaba?!?!? Eu caut cu sarg de cativa ani…. 

Nu ma dau in vant dupa cumparaturi facute pe net in materie de haine, de putine ori mi s-a intamplat ca ceea ce am vazut intr-o poza sa se reflecte in totalitate in ceea ce am primit,asa ca, in masura timpului, raman fidela magazinelor fizice unde pot atinge texturi si combina dupa propriul plac, si, sa fim serioase, posibilitatile pot fi infinite…Niciodata nu mi-a placut sa port doua zile la rand aceleasi haine, e ca si cum as repeta ziua de ieri,iar fiecare zi pentru mine trebuie sa aiba propria ei stare, deci propria ei vestimentatie.Cu toate astea nu cheltuiesc o avere, intru cu drag in orice fel de magazin imi iese in cale fara sa il cataloghez dupa firma…iau ca pe o provocare de fiecare data gasirea unei piese care sa se potriveasca cu ceea ce am deja, dar care sa ma ajute  sa imi compun o noua tinuta. 

Ador faptul ca ma pot juca la nesfarsitastazi o printesa de basm,iar maine, una rock, iar cu putina imaginatie si minime cunostiinte in materie de machiaj si accesorii, poti sa le combin frumos,chiar in aceeasi tinuta.Stiu ca lucrul acesta ii scoate din minti pe cai care vor sa imi puna eticheta. 

Imi place la nebunie sa privesc femei pe strada imbracate bine, cu personalitate, purtand haine si culori indraznete ce transmit un mesaj si ma fac sa visez la un maine in culori mai vii, punandu-mi inspiratia la treaba… 

Nu vreau sa neglijez un alt aspect: cel al gustului in materie de haine -nu am pretins niciodata ca sunt vreo experta in acest domeniu, dar stiu si mizez pe un lucru-tinutele mele nu sunt plictisitoare, banale, transmit un mesaj si ca la randul lor, inspira. Imi place sa cred ca exista un limbaj al hainelor si imi mai place sa cred ca il vorbesc suficient de bine cat sa inspir la randul meu si sa ma clasez mai sus decat banalul. 

Vi s-a intamplat vreodata sa va conturati in minte tinuta si sa fie perfect potrivita cu evenimentul ,iar in fata oglinzii ,sa o schimbati radical de cateva ori???! Mie mi se intampla des si nu pentru ca ar fi gresit alese combinatiile, ci imaginatia mea o ia razna si ma face sa imi doresc mai mult si mai mult de la mine apoi parca cineva imi sopteste ca este prea mult si imi doresc mai putin ,apoi constat ca este loc de mai bine si brusc imi vine in minte altceva, apoi…..fumez o tigara abandonand razboiulimi ofer un moment de ragaz, respir si o iau de la capat… 

Cea mai grea parte în ceea ce privește hainele este atunci când trebuie sa le mut pe cele de iarna pentru a le înlocui cu cele de vara…..recunosc,este un haos……..mai ales atunci când șifonierul incepe sa plângă sub greutatea lor…sau cand realizez ca nu stiu unde le voi depozita….si incepe o lupta grea cu impachetatul si vidatul sacilor pana reusesc sa ii fac suficient de mici cat sa ascunda multitudinea de haine pe care le am, dar care brusc devin insuficiente atunci cand am o zi proasta…. 

Hainele mele sunt intr-un fel si prietenele mele bune deoarece imi cunosc si reusitele, dar si complexele, frustrarile si nereusitele. Mult timp am pastrat separat pe un raft hainele “etalon”(haine,in general pantaloni, cu cateva numere mai mici, de fapt fix masura la care stiam ca imi doresc sa ajung si care imi va asigura un confort cautat demult) care,desi prea mici la momentul in care le-am cumparatstiam ca intr-o zi ma vor ambitiona sa fac ceva cu kilogramele mele in plus. Mult timp mi-a fost frica sa ma apropii de ele, asa ca au stat cuminti si au asteptat, m-au privit cum ma impotrivesc, cum tanjesc, apoi m-au privit si cand m-am ambitionat si iata ca dupa atata asteptare le-am scos mandra la plimbare, printre oameni, ca toata lumea sa le vada si sa le admire. 

Mereu mi-am dorit o casa cu o camera in plus….o casa in care o camera,eventual mansarda, sa mi-o pot oferi mie si sufletului meu, in care lumina naturala sa surprinda cele mai frumoase si realiste cadre si multele oglinzi cu rame groase, aramii din mansarda mea sa ma ajute sa ma decid mai repede ce sa port….sau poate nu… 

O camera in care hainele mele sa poata respira linistiterasfirate in toata frumusetea lor. Vreau orhidee la ferestre iar camera toata pictata intr-un roz delicat. Masuta de toaleta va fi alba si impodobita de pensule de tot felul si farduri…si de creme…parchetul va fi inchis la culoare si va contrasta cu toate lumanarile parfumate pe care le voi gasi in cale…voi avea rafturi deschise pentru toti pantofii mei in toate culorile, iar in partea opusa vor fi dragii mei adidasi atat de comozi… Pana atunci imi ramane scrisul….si visul….si munca….voi munci cu spor sa pot ajunge cu fiecare zi mai aproape de casa mea cu o camera in plus….. 

 

%d bloggers like this: