Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Niciodată nu am crezut în povesti de dragoste siropoase. Nu am fost niciodată genul de fata care seara la culcare se pisicea in telefon: „haide pisi, închide tu primul azi.” 

Nu am fost o adolescentă ce aștepta scrisorele de  dragoste, ursuleți parfumați cu parfumul „LUI” sau bomboane de ciocolată in forma de inimioara.Cu toate astea am suferit și eu din dragoste,căci altfel parca nu are loc trecerea din adolescență spre maturizare. 

Mai târziu aveam să aflu că iubirea se împarte în mai multe forme: „indragosteala” care te face să îți pierzi mințile ce durează de obicei până treburile devin mai serioase și constați că în afară de câțiva fluturi in stomac,mare lucru nu rămâne când aceștia își iau zborul și iubirea în adevăratul sens al cuvântului,cea care îți răspunde la toate întrebările de până atunci, te completează și umple golurile, te face pur și simplu să nu mai simți nevoia să te întrebi dacă undeva acolo altcineva te poate iubi mai mult. 

Ei bine,eu am cunoscut aceasta iubire când trecusem deja prin unele drame ce își puseseră amprenta asupra gândirii mele și a inimii și mă aflam într-un punct în care luam totul așa cum venea, fara prea multe visuri… 

EL, ceva mai mare decât mine și ceva mai copt la minte,recunosc, ceva mai calm,nu,rectific, muuult mai calm decât mine, trecut și el printr-o drama și mai serioasa decât a mea,mi-a ieșit în drum(a se citi pe internet) când mă cam  lecuisem de întâlniri cu Fat-Frumos, dar a avut răbdare și a găsit momentul potrivit, ne-am întâlnit și spre surprinderea mea am vorbit ore in sir de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Simțeam că am reîntâlnit un vechi bun prieten și mi-am deschis sufletul in fata lui din prima clipa povestindu-i viata mea. 

Ne-am despartit cu greu, dupa cateva ore si nu fara un gest care si acum mi-a ramas in minte si care il defineste intru totul: ambitia lui de a obtine ceea ce isi doreste: plecand spre casa, a vrut sa ma conduca cu masina, iar eu, cu o incapatanare care nici nu stiu de unde a venit la momentul respectiv, l-am refuzat politicoasa, de parca ar fi fost ceva iesit din comun, nu un gest firesc pe care il face un om bine intentionat si respectuos. Atunci mi-a propus sa ma conduca macar pana la tranvai. Am acceptat, iar cand sa ne luam ramas bun, a urcat cu mine in tranvai si tot m-a dus acasa, dupa regulile mele(sau incapatanarea). Poate nu vi se pare un mare gest cel pe care l-a facut, dar pentru mine atunci, faptul ca a tinut sa mai traga putin de timp pana sa ne despartim, a contat enorm… 

Au urmat alte zile, in care parca ma hotarasem sa ii pun rabdarea la incercare, sa il testez: ori de cate ori ma cauta sa ne vedem gaseam cate o scuza, iar daca aparea in calea mea neanuntat, eram rece, asa cum imi propusesem anterior, caci stiam ca nu mai vreau sa fiu dezamagita, si in viziunea mea, daca m-ar fi vazut cata nevoie aveam de cineva alaturi, de un om care sa imi umple si mie golurile,care sa ma alinte, sa fie acolo pentru mine, era clar semn de slabiciune si ranile dor… 

Nu as stii sa va spun ce m-a facut sa il accept in viata mea indiferent de consecinte: poate rabdarea lui, poate calmul, zambetul lui sau privirea, atentia pe care mi-o acorda sau gesturile marunte, faptul ca este cel mai devotat si atent tata posibil, cert este ca intr-o seara, cand a venit sa ma ia de la munca asa cum face si-acum,a fost pentru totdeauna. M-a prins de mana strans si nu mi-a mai dat drumul, mi-a promis ca ma va iubi cel putin douazeci si cinci de vieti, a dat piept cu trecutul meu si m-a facut sa-l sterg definitiv si mi-a daruit nu doar o relatie ci o familie. 

Anii au trecut de-atunci, mai bine de cinci. Am reusit impreuna multe lucruri pe care ni le-am propus si la care pana atunci doar visasem, dar am fost deopotriva si dezamagiti, am esuat, am plans, ne-am luptat….Am luat-o de la inceput de multe ori, am avut speranta si am reusit.Toate acestea ne-au facut insa mai puternici, impreuna trecand peste orice, uniti. Suntem o familie fericita, cu doi copii reusiti ce ne intregesc, cu un motan rasfatat , un acvariu cu multi pesti colorati(in curand vom deveni bunici de nevertebrate) si, cum ar spune unii, mai este loc si pentru un caine… 

Iubirea adevarata are propriul ei plan si apare doar atunci cand trebuie sa vina,nu cand ne dorim noi.Nu popositi prea mult la usi gresite, nu va mintiti, nu acceptati de la celalalt putin, caci daca primiti putin, nu este iubire…. 

%d bloggers like this: