Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Realitatea este că pandemia aceasta ne-a afectat pe toți! Nu cred sa fie om în toata aceasta perioada care să nu fi resimțit efectele ei in vreun fel….
Ma gandeam, anul trecut la început de noiembrie la decorul de Crăciun,cum o sa arate, cum voi aranja totul, cum o sa îmi umplu salonul de luminițe, unde voi pune bradul,daca o sa am brad natural ori artificial, iar,anul acesta, la inceput de noiembrie, mă gândesc zi de zi dacă ne vor lăsa saloanele deschise ori nu….mi-e dor de grijile de anul trecut…
Îmi amintesc,acum aproape trei ani, cu câtă speranța și mândrie am pornit pe un drum: sa-mi creez un loc al meu, retras, unde să îmi pot face treaba fară că nimeni sa mă condiționeze, să fac lucrurile așa cum îmi place mie, să mă exprim prin munca mea. Am și reușit în tot acest timp, mi-am format cliente noi, m-am apropiat si mai tare de cele deja existente.
Din Martie si pana acum,insa, am inceput sa ne distantam: la inceput din cauza starii de urgenta, timp de doua luni, in care femeile trebuiau sa ma inlocuiasca cumva, apoi din cauza fricii de acest virus iar acum,in prezent, din ce in ce mai des, din cauza izolarii.Mi-e dor de vremurile cand zambeam,cand ne imbratisam,cand stateam la povesti fara masca pe fata, caci toata lumea ar trebui sa stie ca la cosmetica nu se inlatura doar parul nedorit,dar se tin adevarate sedinte de terapie. Cand noi avem atatea sa ne spunem pe minut,cum oare sa o facem cu masca pe fata??? Si totusi ne-am adaptat, am reusit sa trecem peste tot ce-I incomod in aceasta pandemie si sa ne revedem,rar ce-I drept, cu toate masurile de precautie,dar ne lipseste zambetul, ne lipseste optimismul, ne lipsesc planurile pe care le faceam inca de-acum pentru la vara, ne lipsesc evenimentele pentru care ne pregateam luni in sir,in schimb, a aparut frica…frica de a nu ramane fara locuri de munca, de a nu ni se narui putinele planuri care ne-au mai ramas, frica de aceasta boala,frica de restrictii,incertitudinea in care traim de mai bine de noua luni….
Ne este o frica iesita din comun sa recunoastem ca nimic nu mai este ca inainte si nu inteleg de ce…in domeniul meu cel putin, cine spune ca nu a sesizat nici o schimbare in fluxul clientelor braveaza-va spun sigur- si va si explic cum: toata vara imi era plina de evenimente pentru care machiam. Ma rezum strict la mine. Tot ce a insemnat in aceasta vara evenimente s-au amanat sau anulat in afara celora care trebuiau facute din diverse motive sau nu au fost afectate intrucat erau evenimente restranse. Eu ,personal, care weekend de weekend, dar si in timpul saptamanii cateodata, aveam agenda plina de machiaje, va spun cu toata sinceritatea, ca am avut in sase luni nu mai mult de zece machiaje….
Nu, nu ma ocup doar cu asta, norocul meu, dar si celelalte servicii au avut de suferit serios,iar fapul ca lumea nu a plecat in concedii si nu a mai iesit ca in alti ani sa se distreze, m-a afectat grav.
Stiu, corect, “nimeni si nimic nu prevestea acest dezastru”, “nu eram pregatiti pentru o schimbare asa mare”, dar “suntem oameni,iar oamenii sunt facuti sa se adapteze”….oamenii ar fii mai fericiti daca ar putea in continuare sa faca ceea ce le place…aud din ce in ce mai des oameni din jurul meu, chiar si eu,nu mi-e rusine sa recunosc, ca se gandesc sa se reorienteze in privinta jobului lor….mi se pare foarte trist, mereu am fost de parere ca viata este suficient de grea cat sa mai ai si un job care sa nu te faca fericit. Eu sunt fericita cu jobul meu si altii atatia, la fel si nu cred ca aceasta schimbare ne-ar aduce sufleteste ceva bun. Nu, nu este un drum pe care hotaram singuri ca este vremea sa cotim, este neputinta, este frica, este nevoia….
Nu se pune problema ca nu as putea sa ma reorientez sau sa ma adaptez ,dar mi-ar fi prea dor…dor de meseria mea, de fetele mele, de conversatiile noastre lungi din care mereu invatam cate ceva, de mine cea care am devenit in toti anii in care am investit in ceea ce imi place sa fac…si…speranta care este?
-Sa scada numarul de cazuri zilnice??-va scadea,bineinteles, cand ne vom infecta suficient de multi- sa nu fie prea tarziu pentru multi din noi insa…
-Sa nu ne inchida??-si daca nu ne vor inchide , la propriu,pentru a nu beneficia de un biet ajutor de la stat, ne vor inchide oamenii in case si atunci vom putea veni la servici,dar fara a avea clienti-
Glumeam zilele trecute cu o clienta draga, inchipuindu-ne cum voi munci eu pe “Zoom” daca vreuna din noi va fi infectata in viitorul apropiat. Da, uitasem asta,vedeti, nu ne-am pierdut umorul nici in aceste vremuri grele…
Unde sunt luminitele care imi infrumusetau iarna???? -va spun eu-sunt intr-o cutie prafuita, pe un raft si tot acolo vor mai ramane o buna bucata de timp. Din magazin nu mi-am mai cumparat nimic nou pentru décor,iar de facut cu mana mea ceva,nici nu se pune problema anul acesta…
Ma simt atat de furioasa incat nu pot nici macar sa inchei cu o concluzie, concluzia cred ca sta in fiecare dintre noi si in alegerile noastre pentru viitor…
“Eram atat de fericiti si habar nu aveam….”

%d bloggers like this: