Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Poate nu mereu ne este pe plac ce lăsăm în urmă,poate avem cu toții regretele celui ce am fost ieri,dar nimeni nu trebuie să trăiască în trecut.
Poate muncim prea mult pentru un mâine mai bun, pentru a fi tot mai aproape de ce ne-am propus,uitand de ceea ce contează cu adevărat.
Poate nu mereu am fost pe placul celorlalți, poate ne-am împotrivit de multe ori, poate am vrut sa facem bine și nu ne-a ieșit,sau,poate, de multe ori,nici măcar nu am ținut cont de ceea ce ne doream de fapt.
Poate nu am fost apreciați așa cum trebuia,poate ne-au fost tăiate aripile prea devreme,poate că ne-am fi creionat altfel drumul sau poate am mai fi rămas puțin atunci când am plecat.
Poate,uitandu-ne in jurul nostru ne dorim mai mult decât avem și poate nu ne raportăm corect la ce ne oferă viața.
Poate alții ne văd cu ochi răi desi, nu le-am gresit cu nimic și poate ne-am dori măcar o dată să ne privească în suflet și in ochi și să-și găsească răspunsurile acolo.
Poate am dezamăgit la rândul nostru și poate era loc de mai bine,dar,poate, nici măcar o clipă nu ne-a dus gândul intr-acolo.
Poate ne-am dori sa evadam de multe ori din rutina și sa zburam pe aripa unui vis,departe,neștiut de nimeni.
Poate nu am iubit până la sfârșit sau,poate am iubit prea mult atunci când nu trebuia.
Poate ca am tacut atunci cand simteam ca avem atat de multe de spus.
Poate nu am fost acolo cand ar fi trebuit sa fim.
Poate ca am preferat de multe ori sa ne mintim si sa ingropam o parte din noi ce vroia sa renasca.
Poate nu am fost mereu mandri de ce am oferit la randul nostru.
Poate ca de multe ori, singuri cu noi, varsam lacrimi amare pentru un vis.
Poate,inca, nu am gasit acel ceva pentru care sa luptam cu ambitie.
Poate, dezamagiti, de ceilalti, ne-am creat o lume a noastra, in care nimani sa nu ne poata rani.
Poate nu spunem mereu ce simtim si asta ne doboara cuvant cu cuvant nerostit.
Poate nu am stiut sa fim cea mai buna versiune a noastra mereu.
Poate nu stim sa ne bucuram de ploaie la fel de mult ca de o zi insorita.
Poate de multe ori am tipat prea tare, cand de fapt trebuia doar sa ascultam.
Poate am acuzat pe nedrept persoane ce ne vroiau doar binele si ne-am dat seama prea tarziu.
Poate nu ne cerem iertare atat de des cat ar trebui.
Poate in ochii celorlalti parem superficiali si goi,lipsiti de continut.
Poate privind in oglinda la noi, vedem de multe ori rani ce inca sangereaza.
Poate ne-am fi dorit sa ni se ofere o sansa atunci cand nu am primit-o.
Poate de prea multe ori am zambit cand inauntrul nostru totul plangea.
Poate nu am stiut cat ne pasa de cineva si-atunci nu i-am aratat pe deplin.
Poate ca pierdem prea multe ocazii cu care nu ne vom mai intalni niciodata.
Poate nu daruim flori atat de des cat ne-ar placea.
Poate ca uitam lucruri pe care ne-am promis ca nu le vom uita vreodata.
Poate acuzam o zi proasta pentru propriile noastre frustrari.
Poate zambim prea rar in fata unor gesturi mici.
Poate nu privim cerul atat de des cat ar trebui.
Poate ca de multe ori ne amintim de Dumnezeu doar la nevoie.
Poate că mâine va fi totul bine sau poate va fi la fel, dar nu uita, fiecare „poate” spune propria lui poveste….

%d bloggers like this: