Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Nu putine au fost dãțile in care, intrebata ce parere am despre cutare lucru, persoana pe care m-am straduit din rasputeri sa nu o mint, caci urasc minciuna, si careia m-am chinuit sa ii imbrac raspunsul meu sincer in haine de gala, a strambat nerecunoscator din nas si a ingropat adanc si raspunsul meu,dar si subiectul, facandu-ma sa ma intreb daca oamenii de genul acesta merita oare sinceritatea mea.Ba merita! Orice om merita sinceritate. Nu este problema noastră cum o gestionează el.

Eu, personal, atunci cand cer un sfat, nu merg “la cules” de informatii, stiu exact cui sa ma adresez si imi asum raspunsul.Fie că este pe placul meu ori nu. Nu fug de răspundere și nici nu fac o drama dacă răspunsul nu a fost așa cum mi-aș fi dorit.

Sinceritatea în ziua de astăzi,din păcate,este o calitate rar întâlnită la oameni. Cunoaștem,fiecare dintre noi,sunt sigura,persoane care sunt de părere că o minciună îmbrăcată frumos este mai bună decât un adevăr dureros. Mie nu îmi dă pace deloc acest gând.

Să facem un exercițiu de imaginație:

Ești nesigură in privința unei rochii pe care intenționezi sa o porți la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Nu mai e nevoie sa spunem că nu trebuie să se vadă deloc anii ce au trecut peste tine,trebuie să arăți impecabil. Ai pus pe tine câteva kilograme,dar colegele tale de munca,cu care împărți zilnic prânzul care consta in câteva mii de calorii, te asigura că nu se cunosc.

Probezi rochia, dai sa închizi fermoarul,dar constați că nu poți singura. Îți chemi soțul în ajutor,tragi burta suficient cat sa mai și respiri puțin,îi spui sa strângă fara milă că nu te doare, în ultima perioada ai o retenție de apă,dar o sa bei un ceai și o să îți revii. Reușește, ambițios din fire sa închidă nenorocitul ăla de fermoar și amândoi respirați ușurați. Tu pentru că ai intrat în ea,iar el,din același motiv,gandindu-se că nu o să te mai audă cum te văicărești și nici nu o să-l bagi forțat la regim și pe el.

Îl întrebi hotărâtă să înfrunți adevărul:
-Iubi,cum îmi vine rochia? Vine bine? Se vede că m-am îngrășat puțin?

-Nici vorba iubire. Îți vine perfect! Spune el absent…..

-Dar daca nu mi-ar veni bine mi-ai spune adevărul nu?????

-Sigur că da,iubita mea.

Spune el gandindu-se că minciunica asta de moment îl salvează de câteva săptămâni de chin.

Bunnnnn! Vine și seara cu pricina, n-ai reușit să dai jos in câteva zile cele câteva kilograme puse în cateva luni,dar nu-i problema,le vei da tu jos,important este că nu se vad.

Te întâlnești cu fostele tale colege de clasa,toate slăbuțe foc și elegante. La un moment dat, printre complimente,cea mai îndrăzneață dintre ele,de care îți era cel mai frica, remarca schimbarea siluetei tale și te întreabă dacă te pregătești să devi mămică….

Aaaaa,la asta nu te așteptai! Deci se vedeau kilogramele in plus. Pai,cum spuneam, îți mai place minciuna frumos ambalata sau adevărul puțin dureros???? Nu ar fi fost puțintel mai bine că lumea din jurul tau sa fie puțin mai curajoasa și să fi evitat o situație de genul celei din seara cu pricina?

Ba da,va fi răspunsul tau, dar,aș adăuga eu, fii cu băgare de seama și cântărește bine lucrurile,căci aceste minciunele s-ar putea ivi tocmai din reacțiile tale in fața adevărului celor din jurul tau.

De la “Vai,cat de bine îți stă în rochia ta noua” până la “Nici măcar nu am auzit discutandu-se despre tine”, sau mai simplul “nu am nimic”, toate sunt minciuni. Eu cel puțin așa le consider: când mă izbesc de răspunsuri generice, fara pic de implicare personala, fara argumente, știu că persoana respectivă ori ascunde ceva, ori nu își asumă propria părere,deci nu pot pune prea mare preț pe aceasta.

Un rol important în această gândire cu care am crescut îl are mama, care și-a spus întotdeauna părerea ei sinceră,chit că vroiam sau de multe ori nu vroiam. Așa am învățat să îmi asum criticile și acum pot spune că a fost un exercițiu foarte bun pentru viața mea de adult.

Voi folosi psihologia inversa și vă voi spune că sinceritatea vindeca: prima oara va vindeca pe voi,cei care vă eliberați de povară unei minciuni,fie ea și mica și nevinovata sau menita doar sa descrețească o frunte, iar pe celălalt îl veți ajuta sa se vindece de povara incertitudinii și,poate,cu timpul, de reacțiile negative în fața adevărului.

Un exemplu de sinceritate,mi-a dat chiar zilele trecute Luca, într-un moment de maxima pisiceala, in care am strecurat “subtil” și “absolut nevinovat” un cicălitor: “nu-i așa că o să fii mai atent la mate și nu o să mai încurci tabla înmulțirii? Hai,promite-mi!”

El mi-a răspuns fără nici un menajament: ” Nu pot să îți promit că nu o să mă mai încurc,mami, dar îți promit că o să mă străduiesc.”

Deși am ras cu gura până la urechi, o bucată bună de timp,datorita nuanței in care a ales sa îmbrace el discuția, sentimentul imens de mândrie m-a gâdilat in ceafa întreaga zi…Mi-as dori câteodată să fim suficient de deschiși,noi, adulții, pentru a ne reaminti privind la proprii copii, valorile cu care am crescut.

Eu admir sinceritatea oamenilor-o asociez unui parfum scump,unei femei ce poarta stiletto, rujului roșu- mereu eleganta și hotărâtă.

%d bloggers like this: