Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Acum 10 ani mi-am gasit implinirea ca mama. Nu-mi vine sa cred ca au trecut anii in zbor pe langa mine. Cei mai buni ani. Rar ma mai gandesc la mine cea de dinainte sa devin mama. Pentru mine a fost cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu a considerat ca il merit. Ma uit la el astazi si parca nu imi vine sa cred ca bebelusul atat de micut de ieri, a devenit baiatul de astazi, Era atat de fragil,aproape ca iti era frica sa il ti in brate. Cand am iesit din spital, ii cumparasem un costumas ce mi se parea mult prea mic pentru un copilas,chiar si nou-nascut. Nu credeam sa incapa mai mult de o papusa acolo.Cand a trebuit insa sa il imbrac,am constatat ca in costumasul acela mai puteai baga lejer inca doi pui de oameni. Atat de mic era. Se pare ca din cauza trombofiliei ce-o dezvoltasem in ultimele luni de sarcina,nu crescuse prea tare,asa ca ne-am externat din spital cu 2.450g. Un miez,invelit intr-un costumas pufos. Asa era Luca, pe care astazi nu il mai pot ridica in brate. Povestea nasterii pentru mine nu a fost treaba complicata,mai greu mi s-a parut faptul ca am aflat cu trei zile inainte ca,din motive medicale,va trebui sa facem cezariana, desi intreaga sarcina ma pregatisem pentru o nastere normala,asa cum imi dorisem de la bun inceput. Am facut greseala sa caut pe internet sa vad exact ce presupune cezariana si nu am fost prea incantata,pentru cele ce nu stiu ce presupune,nu va recomand sa căutați. Este mai mult decât trebuie să știm.
In cinci minute pe ceas,mi-am vazut minunea. Plangea de mama focului si a fost singurul lui planset care m-a linistit.
Cand mi-am tinut pntru prima oara in brate puiul de om, am simtit ca nu exista pe lumea asta sentiment mai complex.Poate exista,insa eu nu cunosc…
Ce inseamna pentru mine sa fiu mama? Ce inseamna pentru toate mamele din lumea asta, IMPLINIRE,IUBIRE!
Pe masura ce trece timpul,realizez ce cadou frumos mi-a oferit Dumnezeu. Sa fii mama este o binecuvantare. Au fost si momente grele in acesti zece ani,am fost nevoita sa fac alegeri pentru viata noastra,poate chiar cand nu ma simteam pregatita ,au fost si momente in care am facut alegeri gresite, au fost momente in care mi-a fost greu,in care ma simteam singura in fata unei provocari mari,dar mereu am ales sa merg inainte. Puterea am gasit-o in puiul de om de langa mine,ce crestea pe zi ce trece si ma invata sa fiu mai buna,mai inteleapta,mai iertatoare.
Am invatat sa îl alăptez,sa îl spăl,sa îl masez,sa îl schimb,sa îl liniștesc. A fost o perioadă care am învățat multe lucruri noi într-o perioadă scurtă de timp. Ne-am adaptat pe parcurs colicilor,apoi dinților, ne-am adaptat somnul, apoi,după un timp,ne-am adaptat mersului in picioare și implicit loviturilor….cine așteaptă momentul potrivit că sa devina mama,eu,cu sinceritate îi spun că acest lucru nu se învață din nici o carte,nu exista carte sa te învețe să fii o mama buna sau o mama priceputa, mama se naște odată cu copilul,iar priceperea și-o capătă învățând unul de la celălalt.
Țin minte când l-am dus prima oara la grădiniță….eram emoționată eu cat pentru amândoi….mi-am luat zi libera de la munca pentru a putea fi acolo,daca plângea prea tare și mă chemau sa îl iau. Mă așteptam să se întâmple asta,întrucât nu rămăsese niciodată fără noi atâta timp. Nu eram eu,erau mama,tata,buni și invers. Mă consideram pregătită să fiu puternica pentru amândoi,când el va plânge,eu sa fiu tare și să îl încurajez. Am plecat de acolo plângând de mama focului. Copilul meu,când s-a văzut între copii, și-a luat mult prea repede rămas-bun de la mine.
Acum își dorește să meargă singur la școală și asta mă sperie groaznic. A crescut uimitor de repede,nu mai este bebelușul pe care m-am străduit să îl cresc cat mai bine. A început să se lovească câteodată de lumea asta complicata in care trăim,a început să afle despre greutăți,despre nedreptate,despre lipsa cuiva drag. Mă dor fantastic lucrurile rele care i se întâmplă și aș vrea sa pot pastra cat mai mult iluzia unei lumi ideale pentru el.
Anul acesta a fost cel mai greu. Când a dispărut străbunica lui dintre noi, nu am crezut că poate exista atâta iubire într-un om atât de mic. Nu voi uita niciodată cum a plâns,cum și-a strigat durerea un copil ce nici măcar nu a știut ca exista până atunci. Și-a amintit că ultima oară când străbunica lui l-a rugat sa joace remi cu ea,a refuzat-o,iar hohotele lui de regret,l-ar fi făcut sa plângă și pe cel mai fericit om din lume. De atunci,a învățat să trăiască cu frica pierderii cuiva și știu că lucrul acesta îl va maturiza și mai tare.
Îmi pare atât de rău că nu-i pot fi alinare in unele momente și că trebuie să simtă singur ce înseamnă dezamăgirea. Îmi pare rău că trebuie să-i fiu pe lângă cel mai bun prieten și cel mai aspru critic. Îmi pare rău că nu-i pot da mai mult răgaz să copilărească in voie,îmi pare rău că lumea e prea dura și prea ocupata câteodată pentru sufletul lui atât de pur.
Tin minte când mi-a cerut bani să meargă la magazinul din colt să-și cumpere o jucărie și s-a întors cu un lănțișor cu doua inimioare. Jumătate mi-a dat-o mie,iar jumătate și-a pus-o la gatul lui. Mi-a spus că așa este inima lui…împărțită pe jumătate.
Mi-a spus într-o zi că îi place de-o fata… Doamne, ce-ai făcut cu bebelusul meu? Sunt eu capabilă oare să accept schimbările copilului meu? Sunt capabila sa împart cu altcineva acest sentiment…..?
Te iubesc copilul meu bun,te iubesc dinainte să te fi născut,te iubesc pentru toți oamenii care nu vor fi capabili sa o facă și te vor rani. Te iubesc și atunci când te cert,te iubesc și atunci când sunt supărată. Te iubesc ❤️

La multi ani,Luca!💙

%d bloggers like this: