Corina Revnic

In viata, nu este suficient sa mergi,trebuie sa mergi inainte…

Era o dimineata calda si frumoasa acum multi, multi ani. Sa tot fie vreo treisprezece ani de atunci. De unde stiu ca era calda si frumoasa acum treisprezece ani acea dimineata???
Asa imi amintesc eu ca era si chiar de n-ar fi fost asa, mintea mea refuza sa si-o aminteasca altfel.

Era deci o dimineata calda,luminoasa si imbietoare. Mirosul cafelei proaspete facute la ibric este de neinlocuit in amintirea mea.
Unchiul meu venise in vizita pe la noi si cum noi doi eram singurii fumatori din familie,ne obligau ai mei sa deschidem laaaarg geamurile atunci cand fumam. Sigur era cald…îmi amintesc cum mă lăfăiam la geam alintata de razele soarelui…

Unchiul meu iubea cafeaua la ibric facuta de mine si in fiecare dimineata cand venea pe la noi il rasfatam fericita. Ce dor imi este de acele dimineti!
Era prietenul meu bun, sfatuitorul meu, era criticul meu dur si totodata unchiul care ma iubea teribil de tare din orice colt de lume ar fi fost plecat. Spun asta pentru ca fiind marinar,unchiul meu obisnuia sa lipseasca mult timp de acasa, insa nu am cum sa uit, ca in fiecare an, de oriunde era el si pe orice vreme ar fi fost,de ziua mea nu s-a intamplat vreodata sa-mi lipseasca acel “La multi ani” atat de special.
Am doar amintiri frumoase cu el,desi,acum imi dau seama ca sunt putine…..as fi vrut sa il am mai mult langa mine sa ma-nvete,sa ma alinte sa ma certe, sa ma-ndrume,dar stiu ca pe oamenii buni si Dumnezeu ii vrea langa El.
Nu mi-am propus sa va-ntristez absolut deloc,dar trebuia sa va mai prezint o alta parte importanta din sufletul meu, iar sufletul meu,ca al oricui altcuiva, este alcatuit din momente de fericire absoluta, vesele sau din contra-triste, emotionante sau care pur și simplu dor…
Mi-am amintit zilele trecute,cand discutam cu Luca despre jucarii, despre multele jucarii aparute acum din orice nascocire,ca si eu i-am pus mamei nervii pe bigudiuri cel putin o data pe acest subiect. Eram destul de mica si aparuse o reclama,pe Cartoon Network cu un drac de jucarie pe nume Furby. Acum il stim cu totii,este peste tot,dar eu,care imi dorisem atat de mult un fratior sau o surioara asa cum va povesteam in posturile trecute,cum credeti voi ca am reactionat eu, cand am auzit ca acel robot trebuie hranit ca un copil,leganat, trebuia sa ii canti că să adoarmă,sa ii spui povesti????!

Atat mi-a fost! Aveam o noua dorinta. A cautat mama disperata,peste tot dracul de jucarie ca era mai usor sa ma potoleasca cu un Furby decat cu un frate, sau un animal,așa că în cele din urmă a apelat la unchiul meu care, asa cum v-am spus, marinar fiind, calatorea peste mari si tari caci la noi nu se gaseau urateniile alea. Doamne cat de greu a trecut timpul din momentul in care am aflat ca mi l-a cumparat si pana a venit acasa!
Probabil o sa radeti,dar stateam foooarte bine cu memoria pe-atunci, asa ca imi amintesc perfect ca era fetita,deci aveam o surioara si o chema Mimi. Cu toate acestea, era albastra si foarte pufoasa. O sa incerc sa va atasez o poza cu “uratenia pamantului”,dar si acum exista in magazine,semn ca a avut succes la copii, aveti grija!

De asemenea,despre unchiul meu trebuie sa va mai povestesc si ca era cel care ma certa cand era cazul,dar nu cu suparare,ci mai degraba cu o seriozitate ce nu-l caracteriza, dar si cel care ma lauda poate prea mult cand nu era cazul. S-a intamplat ca intr-un an, de ziua mea el sa fie acasa. Treceam printr-o perioada in care consideram ca ma pricep la facut dulciuri.

Luna de luna mai incercam cate o reteta si nimeni din jurul meu nu vroia sa imi strice placerea. Mancau si….taceau…intelegi voi…..savurau…
In anul acela,chinuita de acest “talent” m-am hotarat ca sunt perfect capabila sa imi fac singura tortul. Mare greseala. A iesit un picaj absolut, un musuroi de furnici,ce sa mai,avea si ciocolata rasa deasupra.

Nu m-am lasat insa si l-am pus si pe masa,invitatilor sa mă laud… capodopera.

In apararea mea, am spus: Stiu ca arata ca un musuroi de furnici,dar macar e bun. Atunci el mi-a spus: Cand vreodata ai facut tu ceva sa nu fie bun??? Toate au fost bune….dar el nu gustase niciodata pana atunci nici un dulce facut de mine…mare noroc a avut.

Dupa acest tort,sa stiti ca m-am lasat de facut dulciuri, insa ma rezum la clatite si orez cu lapte,e destul.

Asa era unchiul meu- el era ca o gura de aer proaspat, era inspiratie,era zambet,era bucurie, era mereu deschis la ce este nou si parca cumva reusea sa faca posibil tot ceea ce parea imposibil pana atunci. Pentru mine a fos mai mult de-atat. Aici vroiam de fapt sa ajung. Am pornit de la dimineata mea insorita cu miros de cafea….aceea a fost dimineata, cand din vorba in vorba am ajuns la temutul pe-atunci subiect: ce vrei sa faci in viata asta? Am luat-o eu mai pe ocolite, i-am spus ca mai am timp,iar el m-a oprit, m-a luat de mana si mi-a spus: -Gurita, vrei sa iti spun eu ce o sa faci in viata asta daca tu tot nu stii??? O sa scrii, asta o sa faci, o sa scrii….
Asa ca,dragii mei, indiferent ca ati avut in viata un unchi ca al meu sau o matusa,sau mai stiu eu ce ruda, ori nu, eu cred ca in viata asta ceva ne este scris sa facem…am zabovit destul pana sa ma apuc sa scriu, nu l-am ascultat,sa nu credeti asta. Ingropasem de ceva timp scrisul cand am purtat discutia si chiar era putin suparat pe mine din acest motiv.Am scris aici aceasta parte din mine pentru cei ce absolut întâmplător ajung sa o citească, și poate,tot din întâmplare se întrebau poate ce le-a fost dat să facă astfel încât să le bucure sufletul.

Poate asa ne este scris in viata:sa zabovim undeva,pe drum, pana cand ne gasim puterea,inspiratia,curajul, timpul sa ne multumim si sufletul si de ce nu,soarta…
Voi ce spuneti? Credeți în destin?

%d bloggers like this: